Gourlet, Sanofi: Există o competiţie uriaşă între state pentru a atrage investiţii pentru proiecte care generează locuri de muncă

Autor: Ioana David 18.11.2013

Christophe Gourlet, directorul general al Sanofi România, cel mai mare jucător de pe piaţa farmaceutică locală, spune că exporturile fabricii Zentiva pe care grupul francez o deţine în Capitală au ajuns în prezent la 14%  din volumul de producţie, faţă de 8% anul trecut.

„Pentru moment (Zentiva – n.red.) este o fabrică care se con­centrează pe piaţa din România şi 14% din unităţile pe care le pro­ducem sunt exportate, însă planul nostru este să dezvoltăm aceste procente deoarece forţa de muncă din Ro­mânia este bine pregătită, avem echi­pa­mentele necesare, iar localizarea ne ajută. Avem un plan de investiţii pentru anii următori şi vom creşte producţia cu 50%, în timp ce exporturile vor reprezenta jumătate (până în 2017 - n. red.)“, a spus Gourlet în primul interviu pe care l-a acordat presei.

Grupul ceh Zentiva a intrat în producţia locală de medicamente în 2005 prin achiziţia producătorului Sicomed fondat în 1962, plătind la acea dată peste 100 de milioane de dolari pentru un pachet de 51% din acţiuni. A urmat o ofertă publică, atât preţul, cât şi participaţia pe care cehii o deţineau în cadrul Sicomed crescând. Ulterior a fost derulat un proces de rebranding în care producătorul român a luat numele acţionarului său ceh, iar următoarea etapă importantă în istoria fabricii s-a consumat în 2009, când gigantul Sanofi a achiziţionat grupul ceh.