Vânzarea secolului: o licitaţie de artă de la New York ar putea aduce suma record de 1,5 miliarde dolari

Autor: Bogdan Cojocaru 03.11.2013

Casa de licitaţii Sotheby scoate la vânzare luna aceasta la New York mai multe lucrări de referinţă pentru arta modernă şi impresionistă care acoperă 100 de ani de realizări artistice, incluzând o vedere spectaculoasă a Senei iarna realizată de Claude Monet şi un portret radiant făcut de Pablo Picasso cu celebra sa muză Marie-Therese Walter. Vânzarea, descrisă ca licitaţia secolului de Financial Times, ar putea aduce suma record de 1,5 miliarde de dolari.

Licitaţia va avea loc pe 6 noiembrie. Printre articolele scoase la vânzare şi expuse deja figurează 14 lucrări create de artişti europeni de avangardă între anii 1910 şi 1930. Publicul poate admira o capodoperă a sculptorului Alberto Giacometti înfăţişând două ipostaze total diferite ale fratelui său Diego. De asemenea, este prezentată o selecţie cu şapte lucrări ale lui Picasso înfăţişând-o pe Marie-Therese Walter, iubita şi tânara lui muză. „Tête de femme“, estimată la 20-30 milioane de dolari, este unul dintre cele mai vibrante exemple ale acestor picturi fantastice din anii 1930.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.11.2013