SAP România, numărul unu pe piaţa soluţiilor ERP

Autor: Ioana Nita 29.10.2013

Subsidiara locală a producătorului german de soluţii software de business SAP este lider în România pe piaţa soluţiilor ERP (Enterprise Resource Planning), vânzările acestuia fiind de aproximativ 10,3 milioane euro anul trecut, cu 12% mai mari faţă de 2011, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare de piaţă Pierre Audoin Consultants (PAC).

Pentru anul viitor, directorul general al SAP România, Valentin Tomşa (foto), estimează creşterea în continuare a vânzărilor pe piaţa soluţiilor ERP, mizând pe segmentul companiilor mici şi mijlocii. Soluţiile de tip ERP cuprind mai multe module de administrare a resurselor întreprinderii, precum cele de contabilitate, vânzări sau cash-flow.

„Piaţa locală de soluţii ERP este într-o fază de stagnare şi indecizie. Pe de-o parte, criza financiară a afectat multe companii locale şi a generat foarte multă reticenţă în investiţii, (…) iar pe de altă parte, himera fondurilor europene a creat o aşteptare toxică a unor «ajutoare» pentru implementarea de soluţii IT, în special în companii mici şi medii“, a explicat Eugen Schwab-Chesaru, managing director Eastern Europe la PAC.  În 2012, valoarea pieţei totale de software şi servicii ERP a fost de 105,1 mil. de euro.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.10.2013