Operatorul de servicii medicale Gral a deschis un spital cu 50 de paturi în care a investit 7 mil. euro

Autor: Ioana David 22.10.2013
Operatorul de servicii medicale private Gral Medical, cu afaceri de 17 mil. euro anul trecut, a anunţat că a deschis în Capitală un spital cu 50 de paturi, în urma unei investiţii de 7 mil. euro, primele operaţii fiind efectuate în urmă cu o săptămână.
 
Dezvoltarea acestei unităţi s-a făcut într-o clădire deja existentă, compania renunţând la ideea de a ridica un spital de la zero, cu o valoare de 30 mil. euro. „Am renunţat la planul A, care reprezenta ridicarea unui spital cu patru săli de operaţie. Încă de la început a existat şi un plan B cu două săli de operaţie“, a spus Robert Şerban, acţionar al companiei. El deţine grupul Gral Medical împreună cu soţia sa, Georgeta.
 
Noul spital este specializat pe servicii de oncologie şi este construit pe o suprafaţă de 5.000 mp în apropierea Pieţei Alba-Iulia. Spitalul are o secţie de radioterapie, chimio­terapie, două săli de operaţie, imagistică şi un centru de diagnostic.
 
În prima săptămână de funcţionare, repre­zentanţii companiei spun că în cadrul spitalului s-au realizat două - trei operaţii pe zi, iar prima intervenţie a fost coordonată de medicul Irinel Popescu (cel care a realizat primul transplant hepatic din România şi care este fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate).