Auchan redeschide fostul Real Pallady şi pregăteşte transformarea altor trei hipermarketuri

Autor: Cristi Moga 15.10.2013
Grupul francez Auchan, care în toamna acestui an a finalizat cea mai importantă tranzacţie din retailul local, prin preluarea a 20 de magazine Real, va redeschide joi dimineaţă fostul hipermarket al companiei germane din zona Pallady, prima unitate din cele cumpărate pe care francezii şi-au montat sigla.
 
Auchan a închis din 4 octombrie magazinul Real Pallady pentru a-l transforma într-un hipermarket Auchan, un proiect pilot ale cărui costuri sunt estimate la circa2 milioane de euro. După aproape două săptămâni, hipermarketul din Pallady va deveni cel de al patrulea magazin Auchan din Bucureşti, alături de cele din Titan, Militari şi Crângaşi care au fost dezvoltate „de la zero“ de compania franceză.
 
WikiZF: Profilul companiei Auchan
 
În paralel cu procesul de transformare a magazinului din Pallady, Auchan a demarat campaniile de solduri şi în magazinele Real din Braşov, Oradea şi cartierul bucureştean Vitan, următoarele unităţi pe care compania franceză le va aduce sub brandul Auchan.