Bulgaria şi România înfiinţează pieţe comune de legume în unele oraşe de la Dunăre

Autor: Marius Oncu 03.10.2013

Bulgaria şi România analizează înfiinţarea unei pieţe comune pentru legume în unele oraşe situate la Dunăre din cele două ţări, a declarat ieri ministrul agriculturii de la Sofia, Dimitar Grekov, citat de Novinite.

„Ar fi o oportunitate pentru producătorii şi retailerii de pe ambele maluri ale Dunării. (...) Vom încuraja în acest fel fermierii să rămână aici, în loc să-şi caute locuri de muncă în străinătate“, a declarat Grekov după o întâlnire cu ambasadorul român în Bulgaria, Anton Păcureţu.

Cele două ţări vor înfiinţa, probabil, o comisie mixtă care să discute interesele comune din sectorul agriculturii, notează Novinite. În luna iulie, agricultori bulgari au depus mai multe plângeri la instituţii publice din Vidin, nemulţumiţi de faptul că vânzările proprii s-au prăbuşit din cauza cantităţilor mari de legume şi fructe aduse fără documente din România. Fermierii bulgari au acuzat că produsele sunt vândute fără plata taxelor.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.10.2013