Alvogen şi-a stabilit ţinta de creştere la 15% anul viitor

Autor: Ioana David 02.10.2013

Laurenţiu Scheuşan, vicepreşedintele executiv al Alvogen în Europa Centrală şi de Est şi CEO al Labormed Pharma, spune că în 2013, primul an în care datele sunt prezentate cumulat pentru cele două entităţi, businessul ajunge la 265 mil. lei (60 de milioane de euro).

„La momentul preluării am menţionat că nu ne-a interesat creşterea businessului în acest an, ci relansarea pe baze sănătoase. Estimăm o cifră de afaceri în România de 265 milioane de lei, cumulat Labormed-Alvogen“, a afirmat Scheuşan.

În decembrie anul trecut, grupul american Alvogen a cumpărat producătorul Labormed în urma unei tranzacţii complicate, cu intenţia de a constitui o bază de producţie, cercetare şi dezvoltare, dar şi de vânzări şi marketing pentru această regiune.