La frumuseţea ei/ de Emil Botta

Dincolo erai de clarul stelelor
şi luna, sfioasă, te urma.
O, cu mult mai frumoasă era
cristalina, lacrima ta!

Fereastra ştie cum ardeai,
ca un lan, ca un val te legănai,
dogoritu-mi braţ cum te frângea,
ca o azimă, aşa te frângea.

Prin părul tău tremurător
trece temătoare Primăvara.
Încă departe-i Vara. Toamna grea
ca un aur pe frunte-ţi va sta.

Şi iarnă cândva de vei fi,
mă voi înfăşura în frigul tău;
ci fii Primăvară mereu,
strălucitoare, fii limpede zi!