Romtelecom reduce cu 8 zile termenul de plată a facturilor şi măreşte penalizările

Autor: Adrian Seceleanu 11.09.2013
Romtelecom, unul dintre cei mai mari operatori locali de comunicaţii, cu aproape cinci milioane de abonamente la servicii de telefonie fixă, date, internet şi televiziune, a redus cu 8 zile termenul de plată în care facturile pot fi achitate fără penalizări şi a majorat penalizările pentru plăţile realizate după scadenţă, potrivit unei notificări transmise de operator clienţilor prin intermediul facturilor.
 
„Începând cu factura emisă în octombrie 2013 se modifică termenul maxim de plată a acesteia, de la 22 de zile la 14 zile de la data emiterii. Începând cu aceeaşi factură, se modifică şi cuantumul penalităţilor de întârziere, astfel, pentru neplata facturii la scadenţă datoraţi, până la plata integrală a datoriei, penalităţi de 0,5%/zi, calculate asupra valorii neachitate“, potrivit notifică­rii transmise de Romtelecom clienţilor.
 
Prin aceste schimbări, Romtelecom se aliniază la condiţiile oferite pe piaţă şi de ceilalţi operatori, au precizat pentru ZF reprezentanţii companiei.