OMV a găsit un zăcământ de petrol de 17 mld. $ într-o zonă neexplorată de la marginea Oceanului Arctic
Autor:
Radu Bostan
09.09.2013
Grupul petrolier austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom, cea mai mare companie locală, a anunţat descoperirea unui zăcământ de până la 160 milioane de barili recuperabili de ţiţei în urma unor foraje de explorare în Marea Barents. Petrolul din depozit, aflat într-o zonă anterior neexplorată, ar avea la preţurile de azi o valoare de 17 mld. $ şi ar putea de unul singur să asigure cererea de petrol a României pentru doi ani de zile. Acţiunile OMV pe bursa din Viena au urcat cu 0,8% vineri, în ziua anunţului, la preţul de 36,04 euro per unitate.
Dincolo de cantităţile de petrol, OMV mai precizează că depozitul conţine şi între 283 milioane şi 1,1 miliarde de metri cubi de gaze naturale recuperabile. România, de exemplu, are un consum anual de circa 14 miliarde de metri cubi de gaze.
„Luând în considerare segmentele echivalente adiacente primului, volumele de petrol recuperabil pentru întreaga licenţă PL 537 sunt estimate la valori între 200 şi 500 milioane de barili echivalent petrol (bep)“, arată reprezentanţii OMV.
Cantitatea este echivalentă cu de două până la de cinci ori producţia anuală a grupului, care în 2012 s-a ridicat la 111,1 milioane bep. Producţia aferentă câmpurilor petrolifere şi gazeifere deţinute în România, prin Petrom, a fost de 62,4 milioane bep, sau 56% din total, potrivit raportului anual al companiei.