Avocaţii sunt supăraţi că li s-a impus un tarif minim pentru înregistrarea avizelor în Arhiva Electronică de Garanţii Mobiliare

Autor: Andrei Cîrchelan 26.08.2013

Uniunea Barourilor le-a impus avocaţilor un tarif minim pentru înregistrarea avizelor în Arhiva Electro­nică de Ga­ran­ţii Reale Mo­biliare (AERGRM) în con­diţiile în care pentru ceilalţi operatori ai acestei arhive, dintre care notarii sunt cei mai mari competitori ai lor, nu există o ase­menea limitare de tarif.

„În momentul de faţă, o problemă este fap­tul că Uniunea Barourilor a stabilit tarife mi­nime pentru avocaţi, valabile de la 1 sep­tembrie“, a declarat pentru ZF Ciprian Bara, care conduce un cabinet de avo­catură specializat în operaţiunile AEGRM, cu afaceri anuale de circa 500.000 euro. Cabi­netul pe care îl conduce Bara efectuează lunar circa 4.500 de operaţiuni în arhivă şi are 10 angajaţi, cu o marjă de profit de 20%.

Decizia Uniunii Barourilor luată la data de 28 iunie, aplicabilă de la 1 septembrie, precizează că avo­ca­ţii împuterniciţi de uniu­ne ca agenţi pen­tru operaţiuni în AEGRM  vor practica preţuri pornind de la 10-40 lei, în funcţie de tipul operaţiunii efectuate.