Intersport: La chirii de peste 30 euro/mp, stradalul nu e profitabil pentru niciun magazin de articole sportive

Autor: Cristina Roşca 22.08.2013
Retailerul de echipamente sportive Intersport, care deţine o reţea de 22 de unităţi, va deschide până la finalul acestui an trei magazine în centre comerciale şi parcuri de retail din Bucureşti, Ploieşti şi Galaţi.
 
Grupul ocoleşte spaţiile stradale unde este greu să construieşti magazine profitabile în contextul în care chiria este mare şi traficul scăzut. „Ţinând cont de formatul nostru de magazine, este foarte greu să găseşti locaţii stradale de suprafeţe mari, cu trafic bun, la costuri de închiriere care să-ţi permită în final să ai un magazin profitabil“, spune Antoniu Nituleasa, director operaţional al Genco Trade, companie deţinută de grecii de la Fourlis care administrează magazinele Intersport şi New Look.