Băsescu vrea un fond de garantare pentru creditele acordate IMM-urilor

Autor: Marius Fratila 19.07.2013

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la întâlnirea cu delegaţia FMI, CE şi BM, că băncile nu au nicio disponibilitate pentru a finanţa economia în acest moment şi trebuie acceptată acordarea de garanţii guvernamentale pentru creditele acordate IMM-urilor de către bănci.

 



Şeful statului a enumerat, la începutul întrevederii, obiectivele noului acord cu organismele financiare internaţionale, menţionând şi crearea de locuri de muncă, resursa fiind fondurile europene.

"Va trebui să negociem cu dumneavoastră un fond de garanţii guvernamentale pentru a putea da garanţii băncilor să acorde finanţare IMM-urilor. Altfel, băncile nu au niciun fel de disponibilitate să finanţeze economia în momentul de faţă", a afirmat Băsescu, referindu-se la priorităţile noului acord pe care autorităţile române doresc să îl încheie cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială.

El a arătat că o altă sursă de creştere economică poate fi accesarea de resurse financiare oferite de Banca Europeană de Investiţii, însă autorităţile române trebuie să pregătească în acest sens un "spaţiu fiscal adecvat".

"Va trebui să creăm spaţiul fiscal să utilizăm facilităţile uriaşe create la ultimul Consiliu European legat de accesarea de bani de la Banca Europeană de Investiţii, inclusiv prin punerea în garanţie a unor sume de bani din fondurile de coeziune", a mai spus Băsescu.