Merkel cere reguli mai stricte pentru protejarea datelor

Autor: Ioana Nita 15.07.2013

Cancelarul german Angela Mer­kel a solicitat reglementări mai stricte în Europa pentru protejarea informaţiilor personale de pe internet, scrie BBC.

Ea a menţionat, în cadrul unui interviu pentru televiziunea publică germană ARD, că Germania vrea ca firmele care activează în domeniul internetului „să spună cui transmit datele“.

Afirmaţiile lui Merkel vin după ce s-a descoperit că Microsoft a ajutat Agenţia pentru Securitate Naţională (NSA) din SUA să spioneze utilizatorii produselor gigantului IT. Cancelarul german a declarat de asemenea că se aşteaptă ca SUA să respecte legislaţia din Ger­mania.'

Tensiunile dintre cele două ţări s-au intensificat ca urmare a dezvăluirii ra­poartelor care au arătat că SUA a spionat oficialii UE şi ai Germaniei.

Merkel se află sub presiune să dez­vă­luie dacă guvernul său ştia de opera­ţiunea de spionaj a NSA.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.07.2013