Băsescu cere reexaminarea legii de aprobare a memorandumului dintre statul român şi Rompetrol

Autor: Marius Fratila 02.07.2013

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat Parlamentului reexaminarea legii privind aprobarea memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi Rompetrol, semnat la Bucureşti la 15 februarie, în sensul respingerii acestei legi. Preşedintele a retrimis spre reexaminare în Parlament Legea de aprobare a Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., prin care KazMunaiGaz răscumpăra de la Ministerul Economiei cu 200 milioane de dolari un pachet de 26,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare.

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat marţi, 2 iulie a.c., cererea de reexaminare a Legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, pe care a trimis-o Parlamentului României, în temeiul Articolului 77 alineatul (2) din Constituţia României“, precizează un comunicat de presă transmis de Preşedinţie.  x

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 03.07.2013