VIDEO ZF Live. Georgeta Dinu, partener şi coordonatorul Practicii de Concurenţă a NNDKP: Ce riscăm dacă nu le permitem accesul inspectorilor de la Consiliul Concurenţei. Urmăriţi înregistrarea emisiunii de miercuri, 12 iunie

Autor: Octavian Calei 12.06.2013

Obstrucţionarea accesului inspectorilor de la Consiliul Concurenţei în cazul unei anchete inopinate se amendează cu până la 1% din cifra de afaceri, a spus Georgeta Dinu, partener şi coordonatorul Practicii de Concurenţă a Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, prezentă la emisiunea de business ZF Live de miercuri, 12 iunie, transmisă de luni până vineri de la ora 10:00 pe live.zf.ro.

“Riscăm amendă de până la 1% din cifra de afaceri, nu numai dacă nu le permitem accesul, dar şi după ce le-am permis accesul în companie, dacă nu le furnizăm informaţiile solicitate, aceeaşi amendă riscăm dacă răspundem incomplet sau inexact”, a spus Georgeta Dinu.

Amenda finală poate creşte cu până la 10% din nivelul de bază, nivel care poate fi şi de 8%, în cazul în care inspectorii constată că investigaţia a fost obstrucţionată.

Urmăriţi şi alte subiecte pe live.zf.ro