BCR şi-a redus pierderile în T1 la 12 mil. lei, faţă de 308 mil. lei în perioada similară a anului trecut. Profitul operaţional e pe scădere

Autor: Ovidiu Tempea 29.04.2013

BCR şi-a menţinut poziţia de lider de piaţă în funcţie de active, în pofida unei reduceri a activelor totale cu 3,7% în numai trei luni, până la 70,58 miliarde lei (15,97 miliarde euro) la 31 martie 2013, faţă de 73,28 miliarde lei (16,48 miliarde euro) la finele anului trecut.

Rezultatul operaţional în Trimestrul 1 2013 a atins valoarea de 595,2 milioane lei (135,7 milioane euro), în scădere cu 2,4% faţă de 610,0 milioane lei (euro140,1 milioane euro) în Trimestrul 1 2012.

Venitul operaţional în primele trei luni a scăzut cu 5,0%, până la 977,9 milioane lei (222,9 milioane euro), faţă de 1,03 miliarde lei (236,4 milioane euro) în primul trimestru de anul trecut.

Cheltuielile operaţionale în cuantum de 382,7 milioane lei (87,2 milioane euro) au scăzut cu 8,6% faţă de 418,9 milioane lei (96,2 milioane euro) în martie 2012. Raportul cost-venit s-a îmbunătăţit până la valoarea de 39,1% faţă de 40,7% în Trimestrul I 2012.

Costul net cu provizioanele de risc aferente creditelor a scăzut în mod semnificativ, cu 38,3%, până la valoarea de 575,7 milioane lei (131,2 milioane euro), de la 933,7 milioane lei (214,5 milioane euro) în Trimestrul 1 2012. Rata de acoperire a creditelor neperformante a fost de 58,0%, semnificativ peste valoarea din martie anul trecut, de 53,1%.

Pierderea netă s-a diminuat la 12,1 milioane lei (2,8 milioane euro) în comparaţie cu 307,8 milioane lei (70,7 milioane euro) în Trimestrul 1 2012, marcând livrarea obiectivelor ambiţioase ale programului de redresare a BCR.

BCR dispune de bază de capital şi lichiditate puternice, mult superioare minimelor reglementate: rata capitalului de tip 1+2 pentru grupul BCR (conform IFRS) era de 18,6% în decembrie 2012; rata de solvabilitate de 13,0% (standarde locale, doar banca) în martie 2013.