Casa de licitaţii Christie's vinde, pentru prima dată pe internet, tablouri de Andy Warhol

Autor: Florin Badescu 22.02.2013

Casa de licitaţii Christie's va vinde, pentru prima dată pe internet, în parteneriat cu Fundaţia Andy Warhol, 125 de opere de artă realizate de fondatorul curentului pop art, în cadrul unei licitaţii ce va avea loc între 25 februarie şi 5 martie, informează AFP.



Tricouri imprimate, schiţe, tablouri, fotografii, dar şi pictura cu celebra conservă de supă Campbell vor fi disponibile pentru publicul din lumea întreagă, a anunţat joi această renumită casă de licitaţii, prezentând un număr de 20 de opere dintre cele 125 care vor fi scoase la vânzare.

Preţul estimativ de plecare variază de la 400 de dolari la 600 de dolari pentru o mică litografie care reprezintă o pisică şi de la 50.000 de dolari la 70.000 de dolari pentru opera cu celebra cutie de supă.

"Această vânzare online va deschide pentru toată lumea accesul la opera lui Andy Warhol, de o manieră foarte democratică şi coerentă cu obiectivele fundaţiei noastre", a declarat preşedintele Fundaţiei Warhol, Joël Wachs.

În cazul unei supralicitări, clienţii sunt preveniţi imediat prin e-mail sau prin telefon.

Această primă serie de licitaţii online va fi urmată şi de altele în 2013.

Încasările vor fi donate Fundaţiei Andy Warhol, care susţine financiar numeroşi artişti şi asociaţii artistice cu scop non-lucrativ.

Această fundaţie, înfiinţată în 1987 la moartea artistului american (1928-1987), are misiunea, conform testamentului acestuia, de "a face să evolueze artele vizuale".

Fundaţia a anunţat, în septembrie 2012, că va vinde anumite opere ale lui Warhol pe durata a mai mulţi ani, pentru a putea să îşi îndeplinească obiectivele.

O primă licitaţie organizată de casa Christie's, la New York, organizată în noiembrie 2012, a generat încasări de 17,07 milioane de dolari.

Andy Warhol a fost un exponent de marcă al mişcării pop art, a cărei înflorire s-a petrecut în anii '60, şi a devenit celebru cu imaginile actriţei Marilyn Monroe şi reclamele pentru cutiile de supă Campbell. Artistul a încetat din viaţă în 1987, la vârsta de 58 de ani, în urma unor complicaţii apărute după ce a fost supus unei operaţii de eliminare a unor calculi biliari.