Creditorii Oltchim vor recupera maximum 10% din datorii şi acţionarii ar putea rămâne cu mâna goală în urma insolvenţei

Autor: Adrian Cojocar 24.01.2013

Specialiştii în insolvenţă spun că acţionarii combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) nu vor mai recupera nimic în urma insolvenţei companiei şi estimează că statul, băncile şi ceilalţi creditori vor fi nevoiţi să accepte o ştergere de cel puţin 90% a datoriilor combinatului pe fondul intrării în insolvenţă a Oltchim.



Consiliul de administraţie al Oltchim a aprobat ieri depu­nerea la Tribunalul Vâlcea a cererii de intrare în insolvenţă a companiei şi a nominalizat consorţiul format din firmele Rominsolv, reprezentată de avocatul Gheorghe Piperea şi BDO Business Restructuring, repre­zen­tată de Niculaie Bălan ca administrator judiciar provizoriu al Oltchim.

Cititi articolul integral pe www.zfcorporate.ro