Şapte muncitori străini sunt în continuare ostatici în Algeria
Autor:
Mihai Draghici
18.01.2013
Comandoul islamist care a ocupat complexul de gaze din Algeria încă deţine şapte ostatici străini, anunţă surse islamiste citate de agenţia mauritană ANI, relatează AFP.
"Răpitorii deţin în continuare şapte ostatici străini în uzină şi au provocat o explozie într-o parte a complexului pentru a îndepărta trupele algeriene", afirmă o sursă din cadrul grupării "Semnatari cu sânge", afiliată reţelei teroriste Al-Qaida.
Ostaticii sunt trei belgieni, doi americani, un japonez şi un britanic.