Symmetrica exportă pavele în Moldova şi „studiază“ Ucraina

Autor: Andreea Neferu 18.12.2012

ProducÂtorul sucevean de pavele, borduri şi rigole Symmetrica, deţinut de Florentina-Mihaela Stanciu şi Florin-Cristinel Stanciu, a început exporturile către Republica Moldova şi se află în discuţii avansate pentru livrări şi către piaţa ucraineană.

 

"Poziţionarea geografică a celor două fabrici Symmetrica din Moldova, la Podu Iloaiei (Iaşi) şi Vereşti (Suceava), ne permite livrarea de produse pe pieţele învecinate din Republica Moldova şi Ucraina, fără a implica costuri ridicate de transport", a declarat Sebastian Bobu, directorul executiv al Symmetrica.

 

Primul contract către piaţa de peste Prut vizează livrarea a circa 30.000 de metri de pavele şi borduri, reprezentând aproximativ 150 de tiruri, pentru reamenajarea parcărilor şi trotuarelor din oraşul Ungheni. Negocierile pentru exporturile în Republica Moldova au început în urmă cu câteva luni, iar în octombrie au fost realizate primele livrări.

 

Symmetrica inten­ţionează să se extindă şi în alte state învecinate, în acest moment aflându-se în negocieri pentru o serie de contracte în Ucraina.

 

Compania are în pre­zent cinci unităţi de pro­ducţie, la Vereşti (ju­deţul Suceava), Podu Iloaiei (judeţul Iaşi), Bo­lintin Vale (lângă Bu­cureşti), Prejmer (judeţul Braşov) şi Şintereag (judeţul Bistriţa).

 

Ultimele două au fost inaugurate anul acesta, în urma unor investiţii totale de 4,1 milioane de euro. Compania a avut afaceri de 13,5 milioane de euro anul trecut şi estima la jumătatea acestui an că va ajunge la un business de 16,2 milioane de euro în 2012. Reprezentanţii Symmetrica nu au precizat care va fi ponderea exporturilor în rulaj anul acesta.

 

Circa 70% dintre livrările Symmetrica de anul acesta au mers către proiecte publice. "În funcţie de specificul şi volumul lucrărilor, cele mai importante proiecte pe care le-am avut anul acesta au fost în oraşe precum Suceava, Bacău, Iaşi, Cernavodă, Cluj, Neptun, Galaţi, Focşani, Constanţa, Sibiu sau Târgu-Mureş. Acestea au vizat reabilitarea străzilor, trotuarelor şi a zonelor pietonale", a spus Sebastian Bobu.

 

Printre proiectele private pentru care Symmetrica a livrat anul acesta produse se numără staţiile de carburanţi Socar şi Lukoil sau reţelele de retail Lidl şi Penny Market.

 

Pe piaţa locală, Symmetrica concurează cu jucători precum Elis Pavaje din Alba.