Nu mă interesează PIB-ul vostru, nu vreau să mai aud de creştere economică şi deficit de cont curent, eu vreau un parfum Dior!

Mi-l aduc aminte pe Victor Ciorbea. Cu vorba lui lungită, cu dioptriile lui, cu cei peste doi metri ai lui – un uriaş adormit, un “Golem”.

 

Mi-l aduc aminte pe Emil Boc mic, pitic de pădure, cu vorba lui repezită deşi e ardelean, de cele mai multe ori calm şi, atâta vreme cât a fost deputat, cel mai bun parlamentar al României (“părerea mea” ca să-l <parafrazez> pe premierul Nicolae Văcăroiu).

 

Dintre toţi prim-miniştrii României de la revoluţie încoace, cu unul singur nu am stat faţă în faţă: Isărescu. Dar ăsta-i din alt film.

 

După ce a tăiat salariile şi a majorat TVA, Emil Boc a stat puţin pe gânduri şi, aşa cu Dumnezeu s-a dus să se odihnească după a şasea  zi de la facerea lumii, aşa s-a dus şi el să mediteze în direct la tv (când Dumnezeu a creat lumea nu se inventase televiziunea): “am pus bazele creşterii economice viitoare. ”

 

Stăteam şi mă gândeam: unde oare am mai auzit eu discursul asta? O fi mai spus şi ieri domnul Boc povestea cu creşterea economică şi, mai cu seamă, cu bazele ei, iar eu l-am auzit ca prin vis?

 

Când mă gândeam eu aşa, brusc apare la tv, Victor Ciorbea. A, aici mi-erai nanaşule!

 

Doi premieri, peste două crize. Deosebiţi, dar uniţi prin crize şi prin ipoteze.

 

Când Radu Vasile a ajuns premier, a fost de comă. La uşa cabinetului lui Vasile de la Senat (fosta clădire a CC) stateau aliniaţi Sorin Lepşa, Norica Nicolai (penelista!) şi alţi doi a căror nume nu mi-l amintesc. Aveam o vorbă măruntă cu Radu Vasile, la o oră din seară când toată lumea-i  în casă în faţa televizorului, ceva legat de legile proprietăţii. Cu arătătorul la buze, şi Lepşa şi Nicolai mă rugau: să nu spui că ne-ai văzut aici! O spun acum, la mulţi ani de atunci, pentru că e oricum istorie şi nu mai interesează pe nimeni.

 

Toţi au ieşit bine din afacere. Când, în urmă cu aproape 3 ani, Radu Vasile a venit la noi în redacţie ca să mai depănăm istorii, a venit la volanul unui tanc - maşina aia nu putea fi parcată pur şi simplu undeva şi a lăsat-o aproape în mijlocul străzii la capătul Căii Moşilor.

 

Ce am auzit eu din vorbele pe care le-am schimbat cu aceşti oameni şi mi-au rămas întipărite in minte?

“Strângem cureau” (Ciorbea), “puşca şi cureaua lată” (Boc), “luminiţa de la capătul tunelului” (Ciorbea), “industria lui Ceauşescu, era un morman de fiare vechi” (Roman).

 

Un singur premier al României mi-a spus ceva ce mi-a plăcut. Tăriceanu: “România nu-şi mai permite să fie competitivă doar cu salarii mici!”

 

În rest, strângeţi cureau şi ziceţi sărut-mâna pentru că, prin ceea ce facem, am pus bazele creşterii economice viitoare. Iar Ponta văd că o ia de la capăt.

 

De acord, lucrurile nu merg bine, trebuie să fii cu ochii pe deficit, pe datorie, pe creşterea economică.

 

Dar România rămâne, de 20 de ani, cea mai săracă ţară a Europei. Şi nu cred că s-au mai făcut într-altă parte a lumii atât de multe reforme ca la noi, în numele creşterii economice viitoare.

 

Christian Dior estimează în acest an o cifră de vânzări de 3 milioane de euro în România.

Unora dintre colegii mei li s-a părut mult. Mie mi se pare puţin. Credeam că am crescut mai mult în atâţia amar de ani.

 

Nu ştiu de am dreptate, dar cred că atâta vreme cât toate, dar absolut toate, femeile din Romania nu-şi vor permite să-şi cumpere din banii lor un parfum Dior, ţara va rămâne jos-jos.