China a tras în jos piaţa mondială a ofertelor publice iniţiale în 2012

Autor: Andrei Chirileasa 13.12.2012

În ciuda creşterilor înregistrate în acest an pe majoritatea burselor din lume, listările au fost mai puţine decât anul trecut, iar valoarea ofertelor publice iniţiale a scăzut spre nivelurile din 2008-2009, ceea ce reprezintă un semnal negativ pentru economia mondială.

De la începutul anului, pe bursele mondiale s-au derulat 768 de oferte publice iniţiale (IPO), cu 37% mai puţine decât în 2011, care au strâns de la investitori 118,5 mld. dolari, faţă de 170 mld. dolari anul trecut, potrivit unui raport al Ernst&Young.

Bursele din SUA au susţinut activitatea pe partea de listări, cu 128 de oferte în valoare de 44,9 miliarde de dolari, inclusiv cea mai mare ofertă publică iniţială din 2012 - listarea reţelei de socializare Facebook (FB) pentru 16 miliarde de dolari.

În schimb, China, care a fost cea mai fierbinte piaţă în materie de listări în ultimii ani, a întrerupt seria listărilor marilor companii de stat, ceea ce a făcut ca activitatea pe pieţele chineze să scadă semnificativ. Nici listările la Hong Kong, destinaţia favorită a companiilor ruseşti şi europene în ultimii ani, nu au mai fost la fel de multe şi de spectaculoase. Încrederea în pieţele asiatice a scăzut iar investitorii sunt mai reţinuţi, astfel că valoarea cumulată a ofertelor din Asia a scăzut cu 46%, la 47 mld. dolari. Bursa din Malaiezia a fost una dintre cele mai active din Asia în acest an, cu oferte în valoare de 7,6 mld. dolari, devenind un pol important în regiune.

Şi în Europa valoarea ofertelor publice iniţiale a scăzut puternic, de la aproape 30 mld. dolari în 2011 la 11 mld. dolari în primele 11 luni ale acestui an, dar analiştii Ernst&Young mizează pe o revenire anul viitor, după ce Telefonica Germania şi grupul rusesc MegaFon au strâns sume importante în urma unor listări la Frankfurt, respectiv Londra.

Bursa poloneză rămâne una dintre cele mai active din Europa, cu 66 de oferte publice iniţiale în 2012, fiind a treia din lume ca număr de listări, după China şi SUA. Valoarea ofertelor poloneze s-a apropiat în acest an de un miliard de dolari. Bursa de la Bucureşti continuă să lipsească din statistici, cu zero IPO-uri în ultimii doi ani.