Londra: Trei britanici au devenit primii arestaţi în scandalul Libor

Autor: Anca Dumitrescu 11.12.2012

SFO a pus în aplicare, cu sprijinul poliţiei din City of London, trei mandate de percheziţie la domiciulul celor trei bărbaţi, în vârstă de 33, 41 şi 47 de ani, în Surrey (sudul Londrei) şi Essex (estul Londrei), se arată într-un comunicat al instituţiei.

Cei trei, de naţionalitate britanică, au fost arestaţi şi duşi la un post al poliţiei londoneze pentru a fi interogaţi în cadrul anchetei referitoare la manipularea Libor.

Un purtător de cuvânt al SFO a refuzat să dea detalii referitoare la persoanele arestate.

Scandalul a izbucnit la sfârşitul lunii iunie, când banca Barclays a anunţat că va plăti 290 de milioane de lire sterline pentru închiderea unei investiţii a autorităţilor de reglementare din Marea Britanie şi Statele Unite referitoare la manipularea dobânzilor interbancare britanice Libor şi europene Euribor, în perioada 2005-2009.

Ulterior, a fost deschisă o investigaţie penală de către SFO.

Acest scandal, care a dus la demisia preşedintelui director general al Barclays, implică şi alte mari bănci, fiind deschise anchete în mai multe ţări, inclusiv în Statele Unite.

Dobânda Libor este folosită ca referinţă pentru produse financiare de peste 300.000 de miliarde de dolari şi influenţează dobânzile împrumuturilor contractate de populaţie şi companii.