bpv Grigorescu Ştefănică merge spre venituri de trei milioane de euro şi intră pe piaţa insolvenţei

Autor: Cristi Moga 06.12.2012

Casa de avocatură bpv Grigorescu Ştefănică, formată în actuala structură în primăvara anului trecut prin fuziunea firmelor coor­do­na­te de Cătălin Grigorescu şi Daniel Ştefănică, va realiza în acest an venituri de circa trei mi­lioane de euro şi se pregăteşte să intre în do­me­niul restructurării şi insolvenţei prin crearea unei societăţi specializate, o anexă a firmei de servicii juridice.

 

„Veniturile în acest an sunt mai mari decât ce am bugetat, astfel că estimăm un nivel al încasărilor de aproximativ trei milioane de euro“, afirmă Cătălin Grigorescu, cel care coor­donează o firmă cu 35 de avocaţi.

 

Dacă anul trecut firma a fost implicată într-o serie importantă de tranzacţii în domeniul resurselor naturale, în 2012 acest gen de proiecte au fost mai puţine.

 

Grigorescu spune că intrarea în insolvenţă a firmei Hidroelectrica a dat de lucru unui număr important de case de avocatură, în con­diţiile în care clienţii, finanţatorii şi furnizorii giga­ntului energetic au căutat să îşi apere cât mai bine poziţia. În acest dosar firma lui Grigo­rescu asistă grupul Andritz Hydro, un furnizor de turbine cu o expunere de circa 40 de milioane de euro pe Hidroelectrica.

 

Un alt dosar în care firma s-a implicat din acest an este legat de asistarea grupului E.ON la proiectul unei termocentrale de 800 MW de la Brăila, alături de Enel şi Termoelectrica, dezvoltare pentru care în vara anului viitor este aşteptată decizia finală de investiţie.

 

Pe de altă parte, firma a asistat şi grupul austriac Voestalpine în finanţarea, dez­voltarea şi liti­giile apărute în procesul de realizare a unui cen­tru de procesare a oţelului din Giurgiu, o in­vestiţie de 20 de milioane de euro finalizată în acest an, care s-a confruntat de ase­menea cu o problemă de insolvenţă ce a afectat antreprenorul proiectului - firma de construcţii Cominco.

 

Cu atâtea firme în insolvenţă, e oarecum normal pasul făcut de avocaţi în acest domeniu. Nu este însă puţin cam târziu?

 

„Putem spune că suntem «late starters» în domeniul insolvenţei, dar piaţa este în prezent educată pe un model bazat pe vânzări de active şi lichidări de care companiile vor să fugă. Pe de altă parte, cred că încă nu am văzut magnitudinea completă a fenomenului numit insolvenţă. Unii au folosit insolvenţa pentru a se aşeza mai bine, în timp ce alţii au rezistat deoarece mai aveau ceva «cărniţă pe oase», dar aceasta începe să se termine“, spune Gri­go­rescu, cel care este şi practician în insolvenţă şi îl va asista pe Alexandru Rusu la coor­donarea firmei specializate.

 

Ce va fi la anul? „N-are nimeni speranţe foarte mari legate de 2013 - vor fi o serie de lu­crări publice, ceva proiecte energetice, dar în ma­terie de regenerabile în momentul de faţă nu se întâmplă prea multe lucruri, în condiţiile în care proiectele fotovoltaice nu generează încă masă critică. Până în luna martie, când pro­babil se vor aşeza toţi la birourile lor (în urma formării unui nou guvern, după ale­ge­rile de duminică - n.red.), nu prea ai de la cine să speri că va lua decizii importante.“

 

De unde poate reveni creşterea? „Noi spe­răm că vor fi demarate o serie de proiecte de pri­vatizări şi poate vor veni mai mulţi investi­tori, eventual din China“, a conchis Grigorescu.