Universul Gheorghiu/ de Anamaria Smigelschi

Autor: Anamaria Smigelschi 07.12.2012

Acum unsprezece ani, în dimineaţa zilei de 11 decembrie 2001, s-a stins din viaţă după o scurtă şi umilitoare suferinţă Ion Alin Gheorghiu. "Nu ştiu dacă sunt un pictor mare, sau ceea ce se înţelege printr-un pictor mare - spunea el. Oricum pictura mea e singulară, ruptă de celelalte picturi. Asta numai în aparenţă, în fond sunt un clasic. Am impresia că mă ascund în pânzele mele şi privesc, prin crăpături, lumea."
Profesorul şi criticul de artă Dan Grigorescu era de părere că descoperă în arta lui Alin Gheorghiu "Un univers clădit cu mare onestitate spirituală, cu o prospeţime a privirii, cu o putere de a înţelege sensurile lăuntrice ale lucrurilor. A iubit deopotrivă regula ce corectează emoţia şi emoţia ce înmlădie regula. Echilibrul desăvârşit al emoţiei şi logicii dă măsura dintre valorile fundamentale ale artei şi ale atitudinii morale a lui Alin."

Un mare artist al secolului XX, Ion Gheorghiu, Alin pentru prieteni, timp de 45 de ani s-a impus în elita plasticii româneşti şi internaţionale, exprimându-se în pictură, sculptură, artă decorativă şi, câteodată, în scris.
Un artist pentru care talentul înseamnă, înainte de toate, o mare răspundere, inteligent şi cultivat, harnic şi laborios, cu o necruţătoare disciplină a lucrului zilnic ("Inspiraţia, dacă există, trebuie să te găsească la şevalet cu pensula în mână"), folosind numai mijloace tradiţionale, a dezvoltat o tehnică desăvârşită de glasiuri, frotiuri, suprapuneri savante - un centimetru pătrat din oricare pânză a sa e o nestemată. A trecut natural de la figurativ la non-figurativ, treptat, fără salturi surprinzătoare, fiecare etapă din creaţia sa fiind la fel de cuceritoare şi recognoscibilă.
Artă care nu descrie, ci reface, pictura lui Gheorghiu, generic denumită, de la o vreme (1970) GRĂDINĂ SUSPENDATĂ, unde morfologii şi forme naturale - sămânţă, floare, fruct - explodează în deformări de structuri antrenând concentric unde de propagare infinit reverberate, se adună mai apoi după 1985 în COMPOZIŢII fără titlu, alcătuiri organice din aceleaşi forme-arhetip sudate într-un tot unitar, cu sentiment sacru, o variantă a muntelui ca imagine a lumii, ca imagine a legăturii pământ-cer. Filiaţia din icoana pe sticlă e o evidenţă nu numai prin cromatică, ci şi prin desenul prezent mereu, osatură coordonatoare a formelor sale. Candoarea umilului iconar anonim, "bătăile lui de inimă", se simt în pictura lui Gheorghiu, auresc imaginea cu lirism şi armonie.
Sculpturile - HIMERE - un îndrăzneţ salt în spaţiu, nu împlinesc numai ideea fundamentală a formelor picturale, ci trăiesc cu o forţă monumentală neobişnuită.
Gheorghiu nu poate fi încadrat în nici un curent, printr-o operă de o vastitate copleşitoare el a zidit o lume paralelă, credibilă, o altă realitate bazată pe legi precise, ruptură şi echilibru.
Un univers zugrăvitor de geneze, UNIVERSUL GHEORGHIU.
Ion Alin Gheorghiu:
"Sigur, toate lucrările mele par inventate. Dar atunci şi viaţa e o invenţie. Închipuieşte-ţi ce puţin trebuia să se întâmple să avem altă viaţă.
Aşa că noi trăim o variantă a ei,
o variantă a vieţii noastre care poate avea mii de variante.
Dar până la urmă destinul a decis.
Destinul sau altcineva.
Aşa că pictura mea e o variantă posibilă.
Putea să fie alta, dar în nici un caz nu e o invenţie.
E o observaţie."

"Pictura seamănă cu deşertul.
Când ai ajuns, în sfârşit, la capătul dunei de nisip şi crezi că s-a terminat,
de acolo, de sus, vezi sute de dune mai departe.
Şi iar cobori şi iarăşi urci până când, într-o zi, nu mai ai apă."