Afacerile Comvex Constanţa s-au dublat în primele nouă luni, la 78 milioane lei

Autor: Monica Juganaru 21.11.2012

Afacerile Comvex Constanţa (CMVX) s-au dublat în primele nouă luni din acest an, la 78 milioane lei (17,6 milioane euro), iar profitul a crescut de peste cinci ori, la 15,16 milioane lei (3,4 milioane euro).

În primele nouă luni din 2011, afacerile au însumat 37,81 milioane lei, iar câştigul a fost de 2,71 milioane lei.

Veniturile operatorului portuar s-au majorat de două ori, la 105,25 milioane lei, iar cheltuielile au fost de 1,8 ori mai mari, de 87,49 milioane lei, potrivit datelor trimise miercuri Bursei.

Firma nu a transmis şi motivele evoluţiei indicatorilor financiari.

Compania este controlată în proporţie de 63,24% de firma Solidmet Bucureşti, societate deţinută de două persoane fizice, Liviu-Marin Muntean şi Corneliu Idu.

În acţionariat se mai regăseşte Expert Placement Services, subsidiară a grupului ArcelorMittal. Firma deţine aproape 28,13% din acţiunile Comvex.

Acţiunile Comvex a fost tranzacţionate miercuri la un preţ de 20 lei, cotaţie la care capitalizarea companiei este de 113,19 milioane lei (24,9 milioane euro).