Duraziv: Proiectele noi generează acum doar 10% din vânzări

Autor: Ioan Dornescu 13.11.2012

Producătorul de materiale de construcţii Duraziv a vândut anul acesta produse de finisaj în principal către proiecte de renovare şi estimează că ridicată a acestor lucrări în piaţa de construcţii se va menţine şi în 2013, în absenţa unor proiecte rezidenţiale de mari dimensiuni.

Categoriile de produse cel mai bine vândute către proiectele de renovare au fost adezivii pentru polistiren, tencuielile decorative, gleturile, adezivii pentru placări şi vopselele lavabile. În ceea ce priveşte vânzările către proiecte noi, cea mai mare pondere a acestora este reprezentată de sisteme complete de termo şi hidroizolaţii.

"Renovările sunt lucrările care au susţinut constant piaţa în ultimii ani. Proiectele noi au fost rare şi de dimensiuni reduse. Comenzile din această direcţie au presupus construcţia unor locuinţe individuale, piscine sau mici blocuri de locuinţe, dar acestea nu au avut un volum considerabil care să influenţeze mult evoluţia pieţei pe care activăm", a declarat într-un comunicat omul de afaceri Daniel Guzu, proprietarul şi managerul Duraziv

El a adăugat că majoritatea livrărilor Duraziv către proiecte noi au vizat Bucureştiul şi zonele limitrofe.

În ceea ce priveşte cererea din piaţă, aceasta a suferit schimbări în special în ultimii doi ani, spune proprietarul Duraziv.

"Am remarcat un număr mare de solicitări, în special din partea firmelor de construcţii, pentru achiziţia de sisteme complete, fie că este vorba de lucrări de termoizolaţii, hidroizolaţii sau placări. Comezile către proiecte noi au avut mai multe particularităţi. În primul rând, în această direcţie a crescut interesul pentru produsele speciale. Sunt solicitaţi adezivii de clasă superioară şi cu performanţe ridicate, precum şi produsele dedicate sistemelor de hidroizolaţie. Acestea din urmă sunt foarte cerute datorită faptului că sunt mortare uşor de aplicat şi au performanţe superioare altor produse din această categorie", a spus Guzu.

Omul de afaceri estimează că proiectele noi ar putea avea o influenţă considerabilă în piaţa materialelor de finisaj abia din a doua parte a anului viitor.

"Comenzile pentru lucrări de renovare se împart în două mari categorii distincte. În primul rând a existat o cerere foarte mare pentru produse foarte ieftine, factorul calitate fiind de multe ori omis. De asemenea, însă, a existat şi o categorie de clienţi foarte atenţi la calităţile şi caracteristicile produselor achiziţionate", a adăugat el.

În 2011, compania a raportat o cifră de afaceri de 18 milioane de euro, în creştere cu 34% comparativ cu anul precedent.