Unele ziare fac lucruri trăznite. GALERIE FOTO

Ziarul Financiar 08.11.2012

Alegerile din SUA pun mai mereu în încurcătură ziarele din afara ţării când vine vorba despre ediţia print.

Ziariştii elaborează strategii, fac ore suplimentare şi pun la muncă mai mulţi colegi pentru a aduce cititorilor cele mai noi informaţii.

Dar nu şi în Belgia, scrie The Guardian. Aici ziarele au găsit o soluţie inedită a problemei. Het Laastste Nieuws a ieşit ieri cu prima pagină în două variante, cerând cititorilor "alegeţi-vă varianta". Una avea titlul "Este Obama", iar cealaltă, împăturită înăuntru, "Este Romney". Ambele au profilul câştigătorului şi analize.

De Morgen şi-a împărţit prima pagină în două, pe una dintre părţi scriind "Mitt Romney preşedinte", iar pe cealaltă "Barack Obama preşedinte". Pe jumătatea cu Romney se arată "Vă rugăm să îndoiţi repede dacă Obama este câştigătorul".

Prima pagină din Le Soir avea titlu mare "Obama", urmat pe stânga de "a pierdut, citiţi pagina 2" şi pe dreapta "a câştigat, citiţi pagina 3".