Rafila: Spitalele vor putea achiziţiona medicamentele deficitare

Autor: Elvira Gheorghita 02.11.2012

"Avem o listă princeps cu o sută de medicamente deficitare sau cu potenţial de a deveni deficitare pentru mai multe afecţiuni. Acestea vor fi achiziţionate de către spitale şi apoi decontate în aşa fel încât să ajungă cât mai repede la bolnavi", a spus secetarul de stat.

Alexandru Rafila a precizat că situaţia medicamentelor deficitare se regăseşte la nivel european, întrucât este vorba de medicamente nu sunt favorabile economic pentru producători, se găsesc tot mai greu, "iar distribuitorii au marje foarte mici".

"Am făcut liste, iar spitalele pot achiziţiona cu prioritate", a mai spus Rafila.

Potrivit secretarului de stat, Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) intenţionează să introducă o procedură de autorizare rapidă pentru medicamentele deficitare.

"Nu este vorba de rea voinţă sau incompetenţă dar sunt medicamente pe care nu ai de unde să le aduci", a mai spus Rafila.

Preşedintele ANM, Marius Savu, a declarat pentru MEDIAFAX că procedura de autorizare rapidă va intra în vigoare după semnarea de către ministrul Sănătăţii a unui ordin în acest sens.

"Am trimis Ministerului Sănătăţii ordinul care vizează această procedură de autorizare rapidă pentru medicamentele deficitare. Imediat ce va fi semnat ordinul, demarăm procedura de accelerare a aducerii acestor produse în România. Este vorba de medicamente oncologice, de medicamente pentru suferinţe cardiace, pentru anestezie terapie intensivă, listele cu medicamente deficitare fiind întocmite de către comisiile de specialitate", a mai spus preşedintele ANM.

Marius Savu a adăugat că procedura de autorizare rapidă ar putea fi realizată în aproximativ 30 de zile, faţă de 210 cât durează procedura actuală.

Preşedintele ANM a precizat că există ţări, cum ar fi de exemplu Italia, unde spitalele îşi achiziţionează direct medicamentele deficitare.