Antreprenorii din Moldova: Ca români, e umilitor ca 80% din carnea de vită consumată să fie din import. Trebuie să producem aici, pentru noi

Autor: Adelina Mihai 01.11.2012

"Un procent de 80% din carnea de bovină pe care o mâncăm este din import, iar din punctul meu de vedere, ca român, este umilitor. Am demonstrat că poate exista o fermă performantă unde se face o producţie de lapte, am făcut şi o fabrică de procesare de lapte praf şi am arătat că pe plaiuri mioritice se pot adapta foarte bine bovine pentru carne. Încerc să arăt că poate exista şi o filieră pentru piaţa românească, să nu mai mâncăm mâncare din import, ci să mâncăm ce producem aici, pentru că doar aşa vom reuşi să fim mai performanţi şi mai sănătoşi", a spus Mihai Miron, omul de afaceri care controlează distribuitorul de medicamente Ropharma şi care are afaceri şi în domeniul zootehniei. Mihai Miron a fost desemnat anul trecut "Antreprenorul anului", afacerile şi investiţiile sale pe piaţa locală creând peste 4.000 de locuri de muncă.

Şi Vlad Vitcu, director corporate Iaşi în cadrul Băncii Comerciale Române, afirmă că zona de nord a Moldovei are un potenţial foarte bun în zona agriculturii, cărnii şi panificaţiei, dar şi în IT sau industria de medicamente. "În Iaşi, a crescut nivelul creditelor acordate în euro, însă recomandarea pe care o facem antreprenorilor şi de la care nu facem rabat este ca finanţarea să o acordăm în moneda în care clientul îşi încasează creanţele", a declarat reprezentantul BCR.

Pandora Prod (producţie de îmbrăcăminte), Te- Rox Prod (producţie de centuri de siguranţă pentru copii), Autonom Rent a Car (închireri auto), Dedeman (retailer de bricolaj), Betty Ice (producţie de îngheţată), Salbac (producţie de mezeluri), Fiterman Pharma (producţie de medicamente), Transgor Logistik (soluţii de transport şi logistică), Proinvest Grup (producţie de componente pentru construcţii şi industrie) şi Autonom Services (servicii de închiriere auto) au fost "campionii" în business din regiunea Moldovei în acest an. Proprietarii acestor companii au reuşit să îşi menţină afacerile pe profit în ultimii trei ani şi să înregistreze creşteri cuprinse între 11% şi 92% în ultimul an.

"Un antreprenor de succes este un antreprenor care reuşeşte să aibă creştere, să se adapteze problemelor pieţei, să aibă o reacţie rapidă în faţa provocărilor pe care fie competiţia, fie mediul i le pune în faţă şi este foarte bun în a valorifica oportu­nităţile. De foarte multe ori am văzut companii care de-a lungul timpului şi-au schimbat obiectul de ac­ti­vitate pentru că au văzut noi oportunităţi de creş­tere, deşi există situaţii în care campionii au beneficiat de o anumită situaţie de moment", a spus Cristian Nacu, partener în cadrul Enterprise Investors.

 

CINE SUNT CAMPIONII ÎN BUSINESS DIN MOLDOVA ÎN 2012

 

În perioade de criză, antreprenorii de succes din toată lumea s-au dezvoltat, iar peste jumătate din cele 500 de companii din topul Fortune au fost fondate în perioade dificile, a spus Irina Anghel-Enescu de la Fundaţia Triple Helix.

"Nu este de mirare că atenţia tuturor este îndreptată către antreprenori. Peste tot în lume, politicenii au o apetenţă pentru promovarea antreprenoriatului, pentru că ei sunt cei care ajută la creşterea PIB-ului şi la crearea de noi locuri de muncă", a spus Irina Anghel-Enescu.

Principalele probleme ale antreprenorilor români sunt legate de faptul că aceştia nu ştiu când şi dacă să-şi vândă afacerea, dar şi de faptul că vor să se implice foarte mult în business pentru că nu au un management profesionist.

"Cel mai mare risc cu care se confruntă economia românească este deprofesionalizarea ţării. Inconsecvenţele din învăţământ (forţa de muncă formată din proaspeţi absolvenţi nu mai face faţă economiei), plecarea talentelor în străinătate şi imposibilitatea noastră de a-i aduce acasă pe cei care au studiat la universităţi de prestigiu în străinătate împiedică antreprenorii să îşi creeze un management profesionist şi să se detaşeze de business, pentru a găsi noi strategii de creştere", a spus Ionuţ Simion, partener în cadrul PwC România.

 

 

Cristian Nacu, partener în cadrul fondului de investiţii Enterprise Investors

Un antreprenor de succes este un antreprenor care reuşeşte să aibă creştere, să se adapteze problemelor pieţei, să aibă o reacţie rapidă în faţa provocărilor pe care fie competiţia, fie mediul i le pune în faţă şi este foarte bun în a valorifica oportunităţile. De foarte multe ori am văzut companii care de-a lungul timpului şi-au schimbat obiectul de activitate pentru că au văzut noi oportunităţi de creştere.

Un studiu recent ne-a arătat că percepţiile românilor despre antreprenori sunt în continuare proaste. Prin proiectul "Campioni în business" am vrut să arătăm că există şi antreprenori care reuşesc să facă afaceri deosebite fără să fie prea mult în lumina reflectoarelor.

 

Ionuţ Simion, partener, Lider Servicii de consultanţă fiscală pentru antreprenori, PwC România

Economia a ieşit din salonul 1 şi a intrat în salonul 2, dar tot la terapie intensivă rămâne. Pentru PwC, antreprenorii români reprezintă viitorul business-ului nostru şi soluţia pentru ieşirea din criză.

De-a lungul timpului, am observat că una din problemele antreprenorilor români este că nu ştiu când să vândă sau să dezinvestească. Un antreprenor are capacitatea de a creşte un business, dar nu ştie când să îl vândă.

Rolul unui consultant este acela ca, alături de un fond de investiţii şi de o bancă, să îi ajute pe antreprenori să îşi construiască un business pe care să îl poată vinde oricând, problema e că antreprenorul trebuie să fie pregătit să facă acest lucru.

 

Mihai Miron, preşedintele distribuitorului de medicamente Ropharma

Am avut şansa să încep afacerile devreme, în ianuarie 1990, şi am reuşit într-un timp foarte scurt ca realitatea să depăşească percepţia şi să trec de la un business naţional la unul internaţional.

În cazul meu, antreprenoriatul este în genă, tata are 81 de ani şi încă este antreprenor, chiar anul trecut a făcut o investiţie serioasă în zootehnie. Am rămas fidel unor idealuri moştenite de la părinţi. Există oportunităţi de afaceri extraordinare în România. În domeniul farma, potenţialul de creştere este de 12-15% anual pentru următorii 20 de ani pentru că suntem codaşi la consumul de medicamente, care este la jumătate faţă de ţările din Europa de Est.

 

Vlad Vitcu, director Corporate Iaşi în cadrul BCR

Vom susţine în continuare IMM-urile, afacerile care fac diferenţa, ţinând cont de rigorile pieţei şi de adaptabilitatea pe care companiile vor fi capabile să o demonstreze.

În Iaşi, a crescut nivelul creditelor acordate în euro, însă recomandarea pe care o facem antreprenorilor şi de la care nu facem rabat este ca finanţarea să o acordăm în moneda în care clientul îşi încasează creanţele.

 

 

 

Irina Anghel - Enescu, preşedinte şi fondator al Fundaţiei Triple Helix

Am făcut un studiu despre percepţia românilor despre antreprenoriat, iar rezultatele arată că 60% dintre români cred că antreprenorii nu sunt cinstiţi, iar 69% dintre aceştia cred că antreprenorii muncesc mai puţin decât angajaţii lor. Această percepţie s-a perpetuat din perioada propagandei comuniste.

 

 

Dorel Boris Simiz, directorul general al producătorului de îmbrăcăminte Pandora

Când a început criza eram exportator de lohn, după care am realizat că ne trebuie o altă provocare, pentru că piaţa lohnului pleca spre Asia. Ne-am plimbat peste tot pentru a identifica acel segment pe care putem să-l ofertăm şi am început să exportăm tehnologia noastră, iar după doi ani de muncă, am crescut cu 30%, în plină criză.

 

 

 

 

Neculai Apostol, fondatorul producătorului de preparate din carne Kosarom

Am intrat în afaceri în 1990, prin desprinderea din fosta întreprindere de industrializare a cărnii din Iaşi. Ca antreprenor, am constatat faptul că instituţiile de control trebuie restructurate, să fie unităţi regionale de control care să se subordoneze centrului, pentru că în situaţia actuală riscăm să ducem mediul de afaceri într-o zonă de concurenţă neloială şi evaziune fiscală.

 

 

Gabriel Mardarasevici, director general, Radix Communications

Am plecat la drum în afaceri în 1993, după un stagiu de şase ani de cadru didactic la Universitatea Politehnică din Iaşi. M-am apucat de afaceri din nevoie, am intrat în companie ca angajat, iar ulterior am devenit acţionar majoritar, iar după 11 ani am vândut compania către o multinaţională - Ness. Din 2009 am repornit în acelaşi domeniu către zona tehnologiilor şi am început să dezvolt alte trei companii.

 

 

Marius Ştefan, directorul general al companiei de închirieri auto Autonom Rent-A-Car

După ce am terminat un program de MBA în State, m-am întors în ţară, unde era un fel de El Dorado, pentru că de orice business te apucai aveai şansă mare de succes, iar lumea era foarte optimistă. Am început businessul de închierieri auto cu câteva maşini în Piatra Neamţ, după care ne-am extins regional. Ca antreprenor, sfatul meu pentru cei care vor să iniţieze o afacere este să facă în primul rând ceea ce le place.