Vittorio Colao, CEO al Vodafone Group: Sunt optimist în ce priveşte România. Potenţialul pe internet mobil este uriaş

Autor: Adrian Seceleanu 31.10.2012

Lupta de pe piaţa de internet mobil din România abia începe în condiţiile în care doar 15% din utilizatorii de mobile folosesc în prezent o conexiune 3G, astfel că "mai există încă 85% din piaţă de acoperit", spune directorul executiv al grupului britanic. Pe lângă creşterea numărului de utilizatori, odată cu lansarea 4G va creşte şi consumul de date, adaugă el.

Serviciile de internet pe mobil prin tehnologii 3G şi LTE (4G) vor fi în următorii ani motorul de creştere pentru piaţa de comunicaţii din România în condiţiile în care în prezent doar 15 din 100 de români le folosesc, iar creşterea explozivă care va urma le-ar putea aduce şi operatorilor un câştig din investiţiile pe care le fac în licenţe şi dezvoltarea reţelelor, a declarat într-un interviu pentru ZF Vittorio Colao, 51 de ani, directorul executiv al grupului britanic Vodafone, una dintre cele mai mari companii de telefonie mobilă din lume.

Unul dintre cei mai puternici manageri din lume, Colao conduce grupul Vodafone din iulie 2008. Vodafone a avut în anul fiscal încheiat în luna martie venituri de peste 46 de miliarde lire sterline şi are peste 406 milioane de clienţi, dintre care aproape 8 milioane erau în România.

"Suntem doar la început în vânzarea serviciilor de date, deci sunt optimist acum pentru că având preţuri mici pentru serviciile de voce şi servicii de date la un preţ accesibil pentru majoritatea populaţiei, România are acum toate caractersticile necesare unei pieţe care să creeze valoare şi pentru consumatori şi pentru operatori. Avem frecvenţele, investim, cred că acesta ar putea fi începutul unei etape pozitive. Uitându-mă la viitor văd creşterea venind din segmentul de date în România", a spus Colao.

La finele anului trecut, potrivit datelor comunicate de Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), doar 15 din 100 de români foloseau o conexiune la internet pe mobil prin tehnologii 3G sau superioare, chiar în condiţiile în care numărul acestora (1,92 milioane) crescuse cu 37% faţă de perioada precedentă. Serviciile de internet pe mobil sunt de altfel singurul segment de piaţă care creşte puternic pe o piaţă a comunicaţiilor intră în al patrulea an consecutiv de scădere.

În aceste condiţii, lupta pentru restul de 85% din piaţă abia începe, a răspuns Colao la întrebarea ZF dacă estimează o creştere atât de mare încât să justifice investiţii în lansarea unei reţele 4G care să acopere un număr mare de localităţi din România. "Penetrarea serviciilor de date prin 3G de pe telefonul mobil este astăzi de 15% în România, mai există încă 85% din piaţă de acoperit."

Prin reţeaua 4G Vodafone va putea oferi servicii de date cu viteze de descărcare a datelor de până la 100 Mbs şi de încărcare a datelor de aproxmativ 20 Mbps - rivalizând astfel cu viteza oferită de companiile care oferă net prin linii fixe. Grupul Vodafone, care este numărul doi pe piaţa de telefonie mobilă din România, cu aproape 8 milioane de clienţi, şi un profit net de 100 mil. euro la venituri de 802 mil. euro în 2011, a anunţat ieri că are deja o reţea funcţională 4G în 10 oraşe din România pe care o va extinde anul viitor alocând o mare parte din investiţiile estimate la 100 mil. euro.

Compania va plăti statului până la jumătatea anului viitor 230 mil. euro pentru licenţe de comunicaţii mobile valabile până în anul 2029, care includ şi frecvenţe pentru serviciile 4G.

A fost această sumă prea mare? "Într-o licitaţie, plăteşti valoarea pe care trebuie să o plăteşti. Dacă mă întrebaţi dacă aş fi preferat să plătesc mai puţin decât vom plăti aici, răspunsul meu ar fi da", a spus Colao.

Este creşterea de pe piaţa serviciilor de date capabilă să readucă anul viitor pe un trend ascendent veniturile Vodafone? Totul depinde în mare măsură de cât de "agresive" vor fi planurile ANCOM de reducere a tarifelor de terminare a apelurilor pentru operatorii de telefonie mobilă, a spus Inaki Berroeta, CEO al Vodafone România. "Cred că anul viitor - datorită planurilor de reducere a tarifelor de terminare a apelurilor ale autorităţii de reglementare - va fi dificil să avem o creştere. Având în vedere abordarea autorităţii de reglementare - pe care o putem defini ca agresivă, putem estima că impactul reducerii tarifelor de terminare va fi unul semnificativ: industria ar putea pierde venituri de 250 de milioane de euro", a spus Berroeta. Astfel de măsuri pot pune presiune pe nivelul investiţiilor pe care le poate atrage România, a adăugat el. "Infrastructura telecom este o parte importantă a infrastructrii unei ţări şi o componentă-cheie a creşterii economice a unei ţări. Acest subiect este unul critic."

Vodafone România a avut anul trecut venituri de 802 mil. euro, faţă de 1,2 mld. euro în 2008 - cel mai bun an pentru economia locală, pe fondul scăderii economiei şi al reglementărilor. Şi Orange, liderul pieţei, a avut anul trecut venituri de 940 mil. euro faţă de 1,3 mld. euro în 2008.

Scăderea planificată de Autoritatea de Reglementare din România este una "brutală" şi nu va ajuta nici economia, nici industria, nici consumatorii sau firmele, a spus şeful grupului Vodafone, care a adăugat că acest plan nu ar fi justificat în condiţiile în care piaţa din România este deja foarte competitivă. "Bineînţeles că (scăderea propusă de ANCOM - n. red.) este brutală. Şi nu înţeleg de ce. Nu înţeleg de ce atunci când ai un preţ pe minut al apelurilor între 1 şi 3 cenţi şi când poţi cumpăra pentru

6-7 euro pe lună toate serviciile de care ai nevoie, de ce ai nevoie să reglementezi şi mai mult? În beneficiul cui? Ai un beneficiu mai mare ca ţară dacă Vodafone, Orange şi Cosmote investesc în LTE iar Romtelecom în fibră optică sau ai mai multe beneficii doar dacă faci aceste reduceri de pe urma cărora în cele din urmă nu va câştiga nimeni? Discutăm despre câştigul adus de un titlu într-un ziar într-o sigură zi faţă de câştigul pe care l-ar avea timp de 15 ani întreaga populaţie. Subliniez din nou - înţelegem o politică echilibrată de reglementare."

Vittorio Colao a insistat asupra planurilor ANCOM, afirmând că de aceste decizii depinde cât de repede va reuşi România să-şi mă­rească gradul de utilizare a serviciilor de internet mobil de mare viteză. "Gândiţi-vă la o lume în care 100% din cetăţenii României, 20 de milioane de cetăţeni, au un smartphone şi acces de acasă la internet fix de mare viteză şi gândiţi-vă dacă vreţi ca acest lucru să se întâmple în 3,5 sau 10 ani. Şi apoi luaţi deciziile de reglementare de o manieră care să ajute ca acest lucru să se întâmple în 3,5 sau 10 ani de zile. Acesta este mesajul meu către autorităţi. Trebuie să aveţi pentru o secundă o viziune - cât de mult s-ar îmbunătăţi situaţia în ţară şi cât de mulţi oameni ar avea de câştigat dacă 100% din familii ar avea acces la internet de mare viteză fix sau mobil, nu contează. 3, 5 sau 10 ani?."

Testele cu reţeaua 4G: 75 Mbps download, 20 Mbps upload

Vodafone România a lansat joi în teste propria reţea bazată pe tehnologia LTE (4G) în banda de frecvenţe de 1.800 MHz, care le permite clienţilor din zece oraşe transferuri de date la viteze de până la 75 Mbps. "România e aproape de medalia de bronz la 4G", a spus Vittorio Colao, CEO al Vodafone Group, prezent la conferinţa de la Bucureşti, referindu-se la faptul că România este a patra ţară în care grupul a lansat o reţea 4G, la o zi după Italia. "Tehnologia 4G deschide oportunităţi pentru consumatori şi companiile din România. Aşteptăm şi ofertele celorlalţi jucători", a declarat ministrul comunicaţiilor Dan Nica, care a fost prezent la eveniment. Întrebat de ZF cum comentează anunţul Vodafone, Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM, a "salutat în numele ANCOM faptul că Vodafone are deja elementele unei reţele 4G în stare de funcţio­nare, pentru faptul că este pregatită pentru startul în această competiţie benefică pentru utilizatorii români. (...) Participarea la licitaţie şi investiţiile în noi tehnologii indică angajamentul pe termen lung al operatorului faţă de piaţa din România". Marinescu a subliniat şi "importanţa acoperirii reţelei 4G chiar de la lansarea comercială, astfel încât experienţa utilizatorilor să fie cât mai completă şi cât mai mulţi dintre români să se poată bucura de noile servicii". Vodafone va lansa comercial serviciile 4G în ianuarie 2013. Şi Cosmote şi Orange efectuează teste cu tehnologia 4G, la fel ca Vodafone.