Hoţii au epuizat rezerva de componente CFR; călătoriile cu trenul se prelungesc

Autor: Ioan Dornescu 29.10.2012

"În cazul deranjamentelor provocate de furturi, deoarece instalaţiile nu mai dau indicaţii în legătură cu starea de liber sau ocupat a liniilor, circulaţia între staţii se face prin înţelegere telefonică - cale liberă, fiind necesare măsuri suplimentare de verificare pe teren a liniilor şi macazelor, fapt ce conduce la mărirea duratei de parcurs a trenurilor, la aşteptarea eliberării liniilor din staţii şi a liniei curente", se precizează într-un document oficial.

Furturile tot mai dese, cu autor necunoscut, din instalaţiile feroviare şi de siguranţa circulaţiei, afectează în prezent 10 din cele 27 de distanţe de circulaţie ale secţiei Bucureşti - Constanţa.

Verificările suplimentare prelungesc timpul de mers pe o distanţă de circulaţie în medie cu 5-7 minute, în funcţie de condiţiile de circulaţie, ajungându-se astfel la întârzieri de 60 de minute sau mai mari, se arată în document.

Pe lângă prejudiciile aduse publicului călător, aceste situaţii presupun şi eforturi de natură tehnică şi financiară pentru CFR , care trebuie să înlocuiască echipamentele furate.

"În prezent s-a ajuns la situaţia limită în care Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA nu mai are rezerve de componente pentru înlocuirea celor furate", se menţionează în document, datat 22 octombrie 2012.

În ciuda situaţiei dificile, CFR acţionează pentru redresarea circulaţiei şi reducerea efectelor produse de furturi, asigurând derularea traficului în condiţii de siguranţă.