CNAS a anunţat calendarul consultărilor pentru contractul-cadru 2013-2014

Autor: Ioana David 22.10.2012

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat că în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie va avea consultări cu reprezentanţii cadrelor medicale dar şi cu Ministerul Sănătăţii pentru elaborarea contractului-cadru (un document care stabileşte condiţiile acordării asistenţei medicale). Proiectul se avizează de Ministerul Sănătăţii şi se aprobă prin hotărâre de Guvern.

În perioada 29 octombrie – 1 noiembrie, CNAS va avea consultări cu Colegiul Medicilor, Colegiul Medicilor Dentişti, Colegiul Farmaciştilor, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali, Ordinul Biochimiştilor, Bilogilor şi Chimiştilor din Sistemul Saitar precum şi cu organizaţiile patronale şi sindicale reprezentative din domeniul medical.

Calendarul consultărilor:

29 octombrie 2012 - întâlnire pentru discutarea Proiectului de Contract-cadru pentru anii 2013 – 2014 privind: asistenţa medicală de urgenţă şi transport sanitar; medicina dentară; îngrijiri medicale la domiciliu

30 octombrie 2012 – întâlnire pentru discutarea Proiectului de Contract-cadru pentru anii 2013 – 2014 privind: asistenţa medicală primară; asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, inclusiv asistenţa medicală de recuperare-reabilitare a sănătăţii în ambulatoriu;

31 octombrie 2012 - întâlnire pentru discutarea Proiectului de Contract-cadru pentru anii 2013 – 2014 privind: asistenţa medicală spitalicească şi asistenţa medicală de recuperare-reabilitare a sănătăţii în unităţile sanitare cu paturi; asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile paraclinice;

1 noiembrie 2012 – întâlnire pentru discutarea Proiectului de Contract-cadru pentru anii 2013 – 2014 privind: - prescrierea, eliberarea şi decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu; dispozitive medicale acordate în ambulatoriu;