RECORD MONDIAL: Scufundare într-un lac din Himalaya, la o altitudine de peste 5.000 de metri

Autor: Florin Badescu 17.10.2012

Un austriac în vârstă de 36 de ani a stabilit, miercuri, un nou record mondial în domeniul scufundărilor acvatice, după ce a plonjat într-unul dintre lacurile Gokyo din munţii Himalaya, aflat la o altitudine de 5.160 de metri, informează AFP.



Performanţa temerarului austriac a fost monitorizată cu ajutorul unui dispozitiv GPS.

"Misiune îndeplinită", a scris Christian Redl pe site-ul său.

Lacurile Gokyo din Nepal se află la altitudini cuprinse între 4.700 de metri şi 5.160 de metri. Christian Redl a dorit să se scufunde în aceste lacuri, echipat cu un combinezon din neopren şi fără butelie de oxigen, timp de două-trei minute.

Sportivul şi echipa care îl însoţeşte se aflau miercuri într-o zonă în care nu există reţea telefonică şi nici conexiune la internet. Ei vor putea să transmită, joi, informaţiile şi datele tehnice asociate acestei reuşite, precum şi fotografiile realizate în timpul scufundării.

Pe 14 octombrie, un alt austriac, Felix Baumgartner, a devenit primul om din lume care a depăşit viteza sunetului în cădere liberă, după ce a sărit dintr-un balon, de la altitudinea de 39.045 de metri.