Cine vor fi „campionii în business“ care vor inspira următoarea generaţie de antreprenori

Autor: Adelina Mihai 11.10.2012

Poveştile antreprenorilor care au avut o creştere spectaculoasă a afacerilor în ultimii trei ani trebuie să devină publice, în aşa fel încât aceştia să devină modele de succes pentru viitoarele generaţii. Peste 200 de companii au fost selectate anul acesta la proiectul "Campioni în business".

Ziarul Financiar a lansat în această toamnă cea de-a cincea ediţie a proiectului "Campioni români în business", realizat în parteneriat cu fondul de investiţii Enterprise Investors, BCR, cea mai mare bancă din România, firma de consultanţă şi audit PwC şi fundaţia Triple Helix.

"De peste şase ani încercăm să descoperim antreprenorii care îşi fac treaba disciplinat, dar care nu s-au aflat până acum în lumina reflectoarelor. Încercăm să aducem în faţă «sânge proaspăt», oameni ale căror destine să îi inspire pe cei care vor să dezvolte o afacere", a spus Cristian Nacu, partener în cadrul fondului de investiţii Enterprise Investors.