Prostia nu e doar obtuză, ci şi violentă/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica 05.10.2012

La Teatrul Mic a avut loc premiera spectacolului Somnoroasa aventură (Aventurile unui bărbat extrem de serios) de Teodor Mazilu, în regia lui Vlad Stănescu. Joi, 4 octombrie, la ora 19 :00, în sala Teatrului Foarte Mic, un domn serios, cu costum şi cravată, a fost gata să renunţe la pălărie şi servieta diplomat pentru a încerca emoţia unei aventuri nebune.

Domnul Gherman (Cristian Iacob) - un politician impecabil, ireproşabil şi implacabil, serios, e în căutarea echilibrului. Şi cum altfel poate regla balanţa armoniei dacă nu cu imaturitatea, iresponsabilitatea şi inocenţa Gabrielei (Gabriela Iacob). Fiindcă drumul spre fericire nu e însă niciodată prea lesnicios, drumul bărbatului nostru serios către inima tineri proaspăt admise la facultate trece obligatoriu pe la mătuşa Cleo (Oana Albu) - mamă iubitoare, intrigantă de profesie şi veşnic direct interesată de confortul propriu. În această aventură serioasă îşi găsesc repede locul şi Ogaru (Avram Birău) - inepuizabilul excroc sentimental fără vârstă - şi Manole (Radu Zetu) - iubitul sincer ; mecanicul amator de plimbări în pădurea Băneasa.

Undeva între divertisemnt comic - aşa cum a fost denumită piesa de către Teodor Mazilu - şi absurdul vieţii, aceste personaje atât de recognoscibile şi totodată atât de bizare, ne spun o poveste. Regizorul Vlad Stănescu a propus un spectacol relaxant, îmbibat de un umor special şi subtil ; o întâlnire cu un mare autor în care textul şi interpretarea actorilor au prioritate în faţa artificiilor de orice fel.

În 1972, Teodor Mazilu scria: "Personajele mele, având un fel de ridicolă conştiinţă de sine, simt nevoia să se autoironizeze şi, ori de câte ori se iveşte ocazia, prin natura ei, prostia este şi violentă. Dar nuanţând-o, trebuie să-i recunoaştem prostiei şi o anumită complexitate. Prostia nu e numai obtuză. Ea are o extraordinară putere de a mima orice: poate mima inteligenţa, prostia se poate indigna faţă de de mediocritate, prostia poate mima chiar sila faţă de prostie."