Costul şoselei de centură a Sucevei a crescut cu 62 % faţă de valoarea iniţială

Autor: Tibi Bujdei 03.10.2012

Nechifor a spus, într-o conferinţă de presă, că proiectul şoselei de centură a municipiului Suceava a început în mai 2007, fiind finanţat de la bugetul de stat, iar valoarea iniţială a lucrărilor pentru 12,4 kilometri fiind de 223 de milioane de lei. Acum, valoarea investiţiei a ajuns la 361,9 milioane de lei, cu o creştere de 62 la sută faţă de suma prevăzută iniţial.

"Sub guvernarea PDL au existat corecţii importante pentru a finanţa această lucrare. Vor trebui găsite resurse financiare pentru finalizarea lucrărilor", a afirmat preşedintele CJ Suceava.

El a arătat că stadiul de realizare a lucrărilor este de 76 la sută, iar până în prezent s-au cheltuit 206 milioane de lei pentru lucrări, din care aproximativ 130 de milioane de lei în decursul anilor 2008- 2011, iar în acest an Guvernul a alocat 75 de milioane de lei pentru continuarea construcţiei.

"Mai sunt însă necesare încă aproximativ 150 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor", a precizat Nechifor, care a menţionat că situaţia este complicată şi din cauza constructorului.

El a mai spus că execuţia lucrării a fost câştigată şi derulată de SCCF Iaşi-Grup Colas, firmă care nu mai există fizic în România, fiind vândută unei alte companii care la rândul său a vândut-o altei firmei.

"Discutăm acum cu o entitate care nu a fost parte nici la semnarea contractului şi nici la creşterea preţurilor", a arătat preşedintele CJ Suceava.

El a susţinut că a făcut demersuri la Guvern pentru asigurarea finanţării pentru finalizarea primului tronson al şoselei, care face legătura între DN 17 şi DN 2 şi care este într-un stadiu apropiat de finalizare. Pentru acesta au fost făcute decontări de 75 de milioane de lei din cele 78 de milioane de lei necesare, dar firma constructoare mai solicită zece milioane de lei pentru aceste lucrări.

"Nu pot să înţeleg însă de ce e nevoie de încă zece milioane de lei, când costul proiectat, cu tot cu creşterea preţului, este de 78 de milioane de lei şi s-au achitat 75 de milioane de lei. Normal ar trebui să coste trei milioane de lei", a spus preşedintele CJ Suceava.

El a menţionat că va fi găsită soluţia pentru ca acest tronson să fie finalizat în cel mai scurt timp, urmând ca anul viitor să fie găsite modalităţile de finanţare pentru celelalte două tronsoane ale şoselei de centură.

Directorul regional al CNADNR, Dănuţ Pilă, anunţa, în luna martie, că şoseaua de centruă a Sucevei va fi dată în folosinţă în etape, pe porţiuni, în lunile mai, iunie şi octombrie.

El susţinea atunci că în luna mai va fi dat în folosinţă primul tronson al acestei şosele, care face legătura între E 85, în localitatea Pătrăuţi, şi DN 17, în localitatea Şcheia, un al doilea tronson, între E 85 la intrarea în municipiul Suceava, iar un drum judeţean care face legătura între Suceava şi Gura Humorului va fi dat în folosinţă la mijlocul anului, cel mai probabil în luna iunie, în timp ce ultimul tronson, între drumul judeţean şi DN 17, va fi dat în folosinţă în octombrie.

Lucrările la şoseaua de centură a municipiului Suceava au început în 2008 şi ar fi trebuit să se finalizeze în 12 iulie 2012. Valoarea totală a investiţiei este de 361,94 de milioane de lei.