Elis Pavaje: Motorul principal al creşterii din primul semestru îl reprezintă proiectele cu finanţare europeană

Autor: Andreea Neferu 03.10.2012

PRODUCĂTORUL de pavaje Elis Pavaje din Petreşti, Alba, deţinut de familia Goţa, spune că şi-a majorat cifra de afaceri în primul semestru cu circa 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Motorul principal al creşterii din primul semestru îl reprezintă proiectele cu finanţare europeană care au demarat în toamna anului trecut şi care sunt acum în plin proces. Urmează ca pondere comenzile comerciale şi cele rezidenţiale", a declarat Emil Goţa, director general al Elis Pavaje.

Reprezentantul companiei adaugă că vânzările pe segmentul rezidenţial au crescut cu 19% în primul semestru comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, după ce compania a lansat un pavaj premium care se adresează acestei pieţe.

"Deşi piaţa rezidenţială nu este principalul motor de creştere în acest moment, pentru noi rămâne un sector strategic. După ce situaţia economică îşi va reveni, românii vor reîncepe să investească în amenajarea exterioară a caselor", spune Emil Goţa.

Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de circa 84,7 milioane de lei (20 de milioane de euro) şi a avut 287 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor. Goţa speră să menţină avansul de 25% al vânzărilor din primul semestru şi pentru întreg anul 2012, mai ales în condiţiile în care urmează perioada de toamnă, când în mod tradiţional se realizează cele mai mari vânzări pe piaţa pe care activează Elis.

Investiţii de 1 mil. euro în 2012

Compania a realizat anul acesta investiţii de aproximativ 1 milion de euro, sumă ce a mers în special către construcţia unei noi staţii de betoane în Petreşti, ce va per mite firmei să asigure din resurse interne prin cipala materie primă necesară pentru serviciile de montaj.

"La acestea se adaugă investiţiile care au urmărit modernizarea echipamentelor de producţie şi dezvoltarea de noi pro duse, în special pentru segmentul rezidenţial", afirmă Goţa. Elis Pavaje a livrat anul acesta produse pentru retailerii Lidl şi Kaufland. De asemenea, a asigurat prefabricate pentru câteva proiecte de infrastructură, printre care autostrada Deva-Sebeş şi autostrada Bucureşti-Ploieşti. "La acestea se adaugă o serie de alte parcuri industriale, cartiere rezidenţiale, benzinării, parcări şi alei pietonale în întreaga ţară", spune Goţa.

Compania estimează că anul trecut piaţa de pavaje şi prefabricate s-a ridicat la circa 90 de milioane de euro, iar pentru anul 2012 preconizează o creştere de aproximativ 10% a sectorului.

Chiar dacă piaţa va creşte uşor, Goţa spune că Elis Pavaje nu ia în calcul momentan construcţia unei noi fabrici, în contextul în care cele două capacităţi de producţie ale companiei din judeţele Alba şi Prahova acoperă cererea venită din piaţă. "Nu avem în vedere deocamdată construcţia unei noi fabrici, dar investim în optimizarea producţiei şi în portofoliul de produse", spune Goţa.

10% din vânzări merg către proiecte ale statului

Un metru pătrat de pavaj industrial costă, în medie, 30-35 de lei, în timp ce un metru pătrat de pavaj rezidenţial ajunge la 40-45 de lei. Produsele industriale (borduri, rigole, bolţari) au generat în 2011 circa 62% din cifra de afaceri a Elis Pavaje.

Produsele companiei sunt comercializate printr-o reţea naţională de peste 100 distribuitori, dar şi prin lanţurile de bricolaj. De asemenea, circa 90% din vânzările companiei merg către firme de construcţii private româneşti sau cu sediul în străinătate, iar 10% sunt contracte cu autorităţi ale statului. Elis Pavaje are o capacitate de producţie de 8.000 de metri pătraţi pe zi în cele două fabrici de la Petreşti (judeţul Alba) şi Stoeneşti (judeţul Prahova). Compania concurează pe piaţa locală cu jucători precum Symmetrica şi Semmelrock