Primăria Sibiu a investit 1,6 mil. lei în reabilitarea unui bulevard din oraş

Autor: Laurentiu Cotu 30.09.2012

Primăria Sibiu a finalizat o investiţie de peste 1,6 mil. lei (360.000 de euro) în diverse lucrări de reparaţii pe bulevardul Victoriei, din oraş. Lungimea celor două tronsoane reabilitate este de 482 de metri liniari, suprafaţa carosabilului care a fost refăcut măsoară peste 7.000 mp, iar suprafaţa trotuarelor 2.490 mp.

Potrivit reprezentanţilor primăriei Sibiu lucrările de reparaţii pe bulevardul Victoriei, pe porţiunea cuprinsă între strada Andrei Şaguna şi strada Transilvaniei au fost necesare în urma efectuării reabilitării reţelei de gaz, dar şi în perspectiva introducerii noului sistem de trafic.

Primul tronson, cel dintre străzile Andrei Şaguna şi Banatului, a intrat în lucru în data de 15 august, iar din 3 septembrie au început lucrările pe tronsonul dintre strada Banatului şi strada Transilvaniei. Pe aceste porţiuni au fost înlocuite bordurile, au fost reparate trotuarele pe care s-a turnat un nou strat asfaltic de uzură.

Pe carosabil, stratul de asfalt existent a fost frezat şi a fost turnat unul nou. Au fost create de asemenea zone cu locuri de parcare. Pe bulevardul Victoriei şi strada Dealului a fost amenajată şi o pistă pentru biciclişti.