Negocierea contractelor de antrepriză din perspectiva noului Cod civil

În pofida climatului economic din ultimii ani, există domenii în care continuă perfectarea şi negocierea unor contracte de antrepriză. Spre exemplu, pe fondul stimulentelor conferite de statul român în

În practică, se pot întâlni asemenea contracte, spre exemplu, pentru ansamblul de operaţiuni constând în proiectarea, furnizarea, montarea şi asamblarea echipamentelor de producere a energiei din surse regenerabile, precum şi pentru dezvoltarea infrastructurii din interiorul limitelor proiectului (fundaţii, drumuri interioare, cabluri de conectare).

Având în vedere că, în numeroase situaţii, furnizorii sau antreprenorii sunt entităţi parte ale unor grupuri internaţionale, şi, de asemenea, ţinând cont de gradul de "confort" dat de unele forme de contracte îndelung folosite şi testate în practica internaţională, adeseori se optează pentru structurarea termenilor şi condiţiilor unor asemenea tranzacţii pe baza formelor de contracte de tip FIDIC.

Având însă în vedere că respectivele contracte sunt uneori perfectate între entităţi de naţionalitate română, părţile aleg legea română, ca lege aplicabilă contractului. În aceste situaţii, dacă respectivul contract este perfectat ulterior intrării în vigoare a noului Cod civil (anume, după data de 1 octombrie 2011), devine importantă şi reflectarea în contract a unor aspecte ce ţin de adaptarea la cerinţele impuse de noul Cod civil, precum şi includerea în contracte a unor prevederi ce ar putea aduce valoare adăugată, benefică părţilor.

Exemplele de elemente ce ar trebui să fie avute în vedere, în lumina celor de mai sus, pot fi multiple. Ele depind şi de negocierile efective, de poziţia şi abordările avute de părţi la negocieri, precum şi de experienţa practică.

Tocmai pornind de la aceste premise, fără a ne propune o prezentare exhaustivă, este util a menţiona câteva dintre elementele de posibilă reflecţie legate de subiectul de mai sus.

Contractul grefat pe unul dintre tipurile FIDIC este o "înşiruire" de obligaţii. Părţile încheie contracte nu pentru situaţia în care proiectul funcţionează ireproşabil, ci tocmai pentru a avea reglementat un cadru, în caz de diferende.

În cazul în care contractul este supus legii române, "înşiruirea" de obligaţii ar trebui să fie pusă în acord cu noile reglementări cuprinse în Cartea a V-a a Codului civil ("Despre obligaţii"). Spre exemplu, practici importate din afacerile internaţionale, precum emiterea de scrisori de intenţie, perfectarea de memorandumuri, deşi frecvente, ar trebui să fie privite şi din perspectiva noilor reguli privind formarea contractului, valoarea ofertelor, consecinţele "ruperii" ulterioare a negocierilor, principiul bunei-credinţe etc.

Uneori apar situaţii în care o parte refuză a negocia anumite clauze, cu motivarea că politica comercială impune acelei părţi să nu accepte rabaturi de la clauza-standard. Cazurile în care una dintre părţi doreşte să impună clauze stabilite în prealabil de către aceasta şi folosite, în mod general şi repetat, în contractele sale, vor trebui, de asemenea, să fie cântărite şi discutate şi din perspectiva regulilor stabilite de noul Cod civil cu privire la clauzele standard şi clauzele neuzuale. La fel ar trebui cântărite şi concesiile părţii care, deşi nefiind de acord cu asemenea clauze, a acceptat inserarea lor şi, mai mult, a acceptat prevederea din contract conform căreia contractul este rezultatul negocierilor.

Noul Cod civil aduce reglementarea explicită a teoriei impreviziunii. În contextul în care realitatea ilustrează că sunt posibile schimbări excepţionale ale împrejurărilor, de natură a crea derapaje în echilibrul dintre angajamentele şi prestaţiile părţilor, în practică deja s-a profilat o oarecare tendinţă ca o parte să dorească includerea expresă a unor clauze privind impreviziunea, în vreme ce alta să dorească excluderea posibilităţii de a invoca teoria impreviziunii. De exemplu, una dintre părţi ar putea dori să modifice preţul dacă intervin modificări pe piaţa materialelor de construcţii sau privind costurile de transport.

Contractele de antrepriză presupun şi respectarea unor termene teoretic stricte. Frecvent, se conferă antreprenorului posibilitatea de a beneficia de variaţii, de extensii ale termenelor, în anumite cazuri şi circumstanţe. În acest context, reglementarea unor aspecte precum mecanismul punerii în întârziere este unul dintre elementele ce ar putea fi avute în vedere în dezideratul unei finalizări a lucrărilor în termen.

Ar mai fi de punctat că noul Cod civil cuprinde câteva reglementări speciale în materie de antrepriză, legate de transferul riscurilor, răspunderea pentru vicii, garanţia pentru calităţile convenite. La acestea se adaugă şi teza novatoare a posibilităţii ca părţile să modifice durata prescripţiei extinctive, în anumite circumstanţe şi condiţii.

Cele de mai sus constituie un pretext pentru a reflecta la necesitatea de a considera receptarea prevederilor noului Cod civil drept o componentă a negocierilor, astfel că, după 1 octombrie 2012, alături de negocierea termenilor comerciali şi tehnici, a apărut şi necesitatea de a considera prevederile noului Cod civil.

Bogdan Papandopol, Managing Counsel Salans