ANAT şi Poliţia Capitalei vor încheia un protocol pentru creşterea siguranţei turistice în Bucureşti

Autor: Liviu Iancu 20.09.2012

"Bucureştiul devine o destinaţie urbană care atrage un număr de turişti europeni aflat în creştere. Centrul Vechi al Bucureştiului a devenit o atracţie turistică majoră a Capitalei şi dorim să ne asigurăm ca, alături de Poliţia Capitalei, organizăm cadrul necesar siguranţei turiştilor noştri, pentru un sejur fără incidente", a declarat joi într-un comunicat preşedintele ANAT, Corina Martin.

Agenţiile care fac incoming au declarat duminică pentru MEDIAFAX că evită să ducă grupurile de turişti străini în Centrul Vechi, atunci când acestea ajung în Bucureşti, din cauza hoţilor de buzunare, care profită de aglomeraţia de pe străzile înguste şi le fură turiştilor, în general persone în vârstă, portofelele şi camerele foto.

"Vom organiza o primă întâlnire între reprezentanţii Poliţiei, agenţiile turoperatoare ce derulează sosiri de turişti străini şi tururi organizate în Bucureşti, precum şi cu reprezentanţi ai hotelurilor amplasate în zonele obiectivelor turistice. Vom avea întâlniri periodice, informări cu privire la evenimentele ce atrag un număr mare de turişti şi vom încerca organizarea eficientă a fluxului turistic", a mai spus Martin.