Benefit Seven a lansat un card ce permite accesul în 40 de săli de sport. Clienţii: Vodafone, Deloitte, Ikea şi alţii

Autor: Mirabela Tiron 06.09.2012

Compania Benefit Seven, care furnizează soluţii de sport şi wellness, a lansat un card care permite accesul la 40 de săli de sport. Printre companiile care oferă deja acest card „7card” angajaţilor se numără Bancpost, BCR, BRD, Romtelecom, Vodafone, Deloitte, Ikea.

„Programul 7card se adresează atât angajaţilor, cât şi companiilor, cărora le oferă acces la peste 40 de săli de sport din Bucureşti. Prin intermediul unui abonament lunar 7card, utilizatorii pot beneficia de serviciile centrelor sportive incluse în program, ori de câte ori le permite agenda. Astfel, indiferent de zona în care se află, utilizatorii au la dispoziţie cel puţin o sală de sport în care să îşi continue pregătirea fizică”, spune Andrei Creţu, General Manager şi co-fondator al Benefit Seven.

Cardul ofera reduceri partenerilor afiliaţi programului  - de la ateliere culturale la paintball şi alte activităţi de petrecere a timpului liber.

“Am gândit acest concept ca un produs corporate. 7card poate fi obţinut doar prin intermediul departamentelor de resurse umane din cadrul companiilor care ne solicită serviciile, fie pentru a fi incluse în pachetele de beneficii salariale, fie pentru a contribui cu o anumită sumă la costul – deja atractiv – al abonamentului. Plata este lunară, angajaţii nu sunt nevoiţi să achite costul aferent mai multor luni în avans”, potrivit reprezentanţilor Benefit Seven.