Indexul imobiliar al ZF: Preţul mediu la trei camere continuă să scadă, dar nu coboară încă sub pragul de 76.000 de euro

Autor: Andreea Neferu 02.09.2012

Preţul mediu solicitat pentru apartamentele vechi cu trei camere din Bucureşti a ajuns în luna august la circa 76.350 de euro, atingând un nou minim al ultimilor ani, potrivit Indexului imobiliar realizat de ZF în colaborare cu firma de consultanţă imobiliară Coldwell Banker.

Preţul mediu pentru locuinţele de trei camere din Capitală este cu circa 600 de euro mai mic comparativ cu luna anteriorară, iulie, şi cu 1.750 de euro mai mic faţă de finalul anului trecut.

Astfel, preţul mediu a scăzut cu circa 2,2% în ultimele opt luni, ceea ce arată că este foarte probabil ca preţurile să nu fi atins încă limita inferioară, la mai bine de patru ani de la momentul în care piaţa rezidenţială a intrat în declin.

Faţă de luna iulie, au existat fluctuaţii importante atât în sus, cât şi în jos. Din analiza a 20 de cartiere bucureştene, se observă că în Titan s-a înregistrat cea mai mare scădere în luna august comparativ cu luna iulie, de aproximativ 8.000 de euro, astfel că în medie acum un apartament de trei camere în acest cartier costă 63.000 de euro. Un declin important a fost şi în zona Mihai Bravu, unde în august o locuinţă cu trei camere costa 67.000 de euro, faţă de 73.000 de euro cu o lună înainte.

Pe de altă parte, printre cartierele care au consemnat un avans în ultima lună de vară se numără Dristor, unde preţul a crescut cu 4.000 de euro, până la 73.000 de euro, sau Ştefan cel Mare, unde la fel majorarea a fost de 4.000 de euro, până la 82.000 de euro.

Indicele realizat de ZF analizează evo­luţia preţurilor la apartamentele construite în perioada 1980-1990 în 20 de cartiere considerate reprezentative, iar cele mai mici preţuri în luna august sunt înregistrate în zonele 1 Decembrie, Colentina, Titan şi Drumul Taberei, unde proprietarii solicită, în medie, între 60.000 şi 63.000 de euro pentru o locuinţă cu trei camere. Aceste preţuri pot fi negociate, în special de către clienţii care dispun de lichidităţi.

Zonele 13 Septembrie, Dristor şi Moşilor pot fi considerare regiunile Capitalei cu preţurile cele mai apropiate de media Bucureştiului, proprietarii solicitând pe apartamentele cu trei camere preţuri situate în palierul 73-79.000 de euro.

Piaţa rezidenţială trece de mai bine de patru ani printr-o perioadă de ajustare a preţurilor, fapt ce a determinat şi o reducere substanţială a numărului de locuinţe construite.

În acest context, preţul apartamentelor vechi a înregistrat în ultimii doi ani o ajustare lină datorită programului Prima casă, prin care Guvernul a garantat circa 60.000 de credite ipotecare la dobânzi ceva mai reduse decât cele din piaţă. Fondurile alocate pentru acest program ar putea fi epuizate însă până la sfârşitul acestui an.

Pe segmentul apartamentelor cu trei camere în tot mai multe zone din Bucureşti preţurile tind spre nivelul cuprins între 60.000 şi 70.000 de euro, unde achiziţiile pot fi finanţate cu ajutorul programului Prima casă, cel mai important susţinător al segmentului rezidenţial în ultimii ani.

Locuinţe care să se încadreze în limita impusă de Prima Casă se regăsesc în cartiere precum 1 Decembrie, Colentina, Drumul Taberei sau Titan. În Drumul Taberei, spre exemplu, o locuinţă cu trei camere costă în medie 60.000 de euro.

 

Cele mai bune investiţii din imobiliare în ultimul an

Deşi, în medie, preţul locuinţelor cu trei camere a scăzut în luna august cu 4,7% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, există şi cartiere unde preţul a stagnat sau chiar a crescut uşor.

Este cazul cartierului Crângaşi, unde preţul mediu a urcat de la 69.000 de euro în urmă cu an la circa 72.000 de euro în luna august.

Cu alte cuvinte, cei care ar fi cumpărat acum un an un apartament în Crângaşi şi ar fi reuşit să-l vândă în această vară ar fi obţinut un profit de 3.000 de euro.

Creşteri de 1.000-2.000 de euro în aceeaşi perioadă s-au înregistrat şi în alte zone precum Brâncoveanu, Şoseaua Olteniţei sau Vitan Mall.

De asemenea, în cartiere precum Berceni sau Piaţa Victoriei, preţul unui apartament a stagnat.

Pe de altă parte, cel mai mult au pierdut din valoare apartamentele de trei camere din zone precum Titan, 13 Septembrie, Militari sau Aviaţiei: între 6.000 şi 11.000 de euro în

ultimul an.