Luna august a adus creşteri de peste 10% pentru 20 de acţiuni de pe bursă. Ce le rezervă toamna investitorilor?

Autor: Adrian Cojocar 02.09.2012

Cine aştepta să vadă o creştere a rulajelor de tranzacţionare pe bursa de la Bucureşti pentru a intra la cumpărare ar fi ratat în august una dintre cele mai bune luni din punct de vedere al câştigurilor, în condiţiile în care 20 de titluri au marcat creşteri situate între 10% şi 33% luna trecută.

Luna august a fost cea mai slabă din ultimii doi ani în ceea ce priveşte rulajele, valoarea tranzacţiilor cu acţiuni ridicându-se la numai 81 mil. euro, nivel minim din decembrie 2010. Situaţia volumelor scăzute este una generalizată la nivel global, fiind resimţită şi pe marile burse internaţionale în această perioadă.

August a adus creşteri importante în special pe acţiunile SIF-urilor, patru dintre acestea câştigând între 10% şi 12,7%.

Creşterile acţiunilor SIF a venit pe fondul speculaţiilor investitorilor privind schimbările care ar putea interveni în cadrul conducerii acestora după ce mai mulţi acţionari, în frunte cu omul de afaceri Gheorghe Iaciu, şi-au numit reprezentanţi proprii în Consiliul Reprezentanţilor SIF Muntenia. Investitorii speculează că astfel de mişcări ar putea surveni şi la celelalte SIF-uri după majorarea pragului de deţinere în iarna anului trecut la 5% de la 1%, cât era anterior.

Acţiunile Băncii Transilvania (TLV) au câştigat 9% luna trecută şi marchează o creştere de 33% de la începutul anului, alimentate de rezultatele pozitive pe care le-a raportat la jumătatea anului. În primele şase luni din 2012 Banca Transilvania şi-a majorat profitul net cu 35,2%, la 131,9 mil. lei (30 mil. euro).

O altă acţiune care a fost susţinută de rezultatele pozitive din primul semestru este cea a producătorului de avioane Aerostar Bacău (ARS), care s-a apreciat cu peste 20% în luna august după ce compania a raportat o majorare a afacerilor cu 38,5%, la circa 20 mil. euro.

Titlurile Transgaz Mediaş (TGN) au revenit în august cu o creştere de 7,6%, dar se menţin pe minus de la începutul anului cu aproape 10%. Creşterea ar putea avea la bază mult aşteptata ofertă secundară de acţiuni pro­gramată pentru luna septembrie prin care statul urmează să vândă un pachet de 15% din ac­ţiuni.

Speculatorii mizează pe faptul că oferta ar majora de peste două ori free-float-ul (acţiunile libere la tranzac­ţio­nare - n. red.) companiei, fapt ce ar spori lichiditatea şi totodată atractivitatea acţiunilor Transgaz.

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) nu au înregistrat evoluţii specta­cu­loase luna trecută, adăugând 3,5%, creş­tere apropiată de cea a principalului in­dice al pieţei, BET, care a urcat cu 2,6%. Fondul Elliot, cel mai mare acţionar al FP, a cumpărat pachete importante de acţiuni, însă tranzacţiile pe FP au fost printre cele mai mici de la listare.

Acţiunile producătorului de con­toare Contor Group (CGC), recent revenite pe bursă după o perioadă lungă în care au fost retrase de la tranzac­ţionare pe fondul insolvenţei societăţii, au înregistrat cea mai mare creştere de pe bursă, câştigând 33% după ce a fost aprobat planul de reorganizare. Înainte de a fi retrase de la tranzacţionare aceste titluri pierduseră peste 90% din valoare.

O creştere de peste 30% au marcat şi titlurile operatorului portuar Oil Terminal (OIL), după ce com­pania a revenit pe profit la ju­mătatea anului în urma unei pier­deri de peste un milion de lei în primele trei luni ale anului.

Compania s-a aflat în ultima perioadă în centrul atenţiei ca urmare a publicării unui raport al ANAF care a scos la iveală cheltuieli nejustificate de milioane de lei din perioada 2009 - 2010 care au atras după sine tragerea la răspundere a foştilor directori.

Acţiunile celor mai mari două companii de pe bursă, BRD şi Petrom, au dezamăgit, acestea scăzând cu 2,8% şi respectiv 0,7%, în condiţiile în care prezenţa investitorilor străini pe bursă a fost foarte redusă luna trecută. De fapt fondurile străine şi-au lichidat din poziţiile pe care le deţineau la BVB. Spre exemplu, americanii de la Artio au vândut un pachet important din ac­ţiu­nile Impact Developer & Con­stractor, în timp ce fondul olandez MEI şi-a lichidat participaţia în Rompetrol Well Services.

În septembrie urmează să aibă loc licitaţia pentru vânzarea pachetului de acţiuni al Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), iar aceste titluri s-ar putea afla în atenţia investitorilor, mai ales dacă licitaţia are succes şi compania se privatizează.

Potrivit informaţiilor furnizate de conducerea OPSPI, în urmă cu două săptămâni fu­se­seră achizi­ţio­nate deja mai multe caiete de sarcini pentru licitaţie, însă nu a divulgat şi numele celor interesaţi să par­ticipe la pri­va­tizare.

De asemenea este posibil ca titlurile SIF-urilor să continue să fie vizate de specu­la­tori care aşteaptă ca investitorii să continue să-şi întărească poziţia în acţionariatul lor şi să-şi impună reprezentanţi în conducerile SIF-urilor.

Cătălin Chelu ar putea continua să acumuleze titluri la producătorul de benzi din cauciuc Artego Târgu-Jiu (ARTE), care au urcat pe bursă cu 15% în august pe fondul speculaţiilor că firma ar putea fi preluată de gălăţean. De la începutul anului acţiunile Artego au câştigat peste 140%, pe fondul achiziţiilor lui Chelu.