Prima pagina

UE cere Romaniei sa renunte la dreptul de veto la Petrom

UE cere Romaniei sa renunte la dreptul de veto la Petrom
27.06.2007, 16:22 35

Comisia Europeana a declansat procedura de infringement impotriva Romaniei in cazul "actiunii de aur" detinuta de stat la Petrom, iar autoritatile romane au termen de doua luni pentru a transmite un raspuns, a declarat, astazi, comisarul european Leornard Orban.

"Procedura este in prima faza, cea in care autoritatile romane sunt avertizate. Exista un termen de doua luni in care autoritatile romane trebuie sa furnizeze un raspuns", a afirmat Orban.

Comisia Europeana cere statului roman sa renunte la dreptul de veto detinut la Petrom si sa modifice contractul de privatizare.

"Am inteles ca pana acum statul nu a recurs la aceasta actiune, dar incalca libera circulatie a capitalului", a spus Orban.

Procedura va fi finalizata in momentul in care modificarea ceruta va avea loc. In cazul in care autoritatile romane nu raspund in mod corespunzator cerintelor Comsiei Europene, exista mai multe termene pana cand cazul va fi trimis Curtii Europene de Justitie.

Comisarul este de parere ca ar putea fi initiate proceduri similare si in cazul privatizarilor altor companii.

"Este posibil ca acum Comisia Europeana sa lucreze si la alte cazuri. Sunt foarte multe servicii implicate si nu pot spune cu precizie. Nu este vorba numai despre actiunea de aur, ci si despre alte chestiuni", a spus Orban.
Procedura de "infringement" presupune actiunea Uniunii Europene impotriva unui stat membru care nu a respectat tratatele Uniunii Europene sau legislatia europeana. Procedura este demarata de Comisia Europeana prin autosesizare sau prin sesizarea unui stat membru. Daca procedura este fondata, cazul ajunge la Curtea Europeana de Justitie care poate impune penalitati asupra statului respectiv. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO