Prima pagina

Romania, locul sase dupa deficitul comercial din Uniunea Europeana

17.06.2008, 13:44 9

Romania se afla pe pozitia 21 din cele 27 de state ale UE intr-un clasament al balantei comerciale pentru primele trei luni, cu un deficit comercial de 4,9 miliarde euro, egal cu cel al Poloniei, topul fiind dominat de Germania, cu un surplus de 50,4 miliarde euro, potrivit datelor Eurostat preluate de Mediafax.

Deficitul comercial al Romaniei a crescut cu 11% fata de nivelul de 4,4 miliarde euro consemnat in primul trimestru al anului trecut.

In ceea ce priveste comertul cu statele din afara Uniunii Europene, Romania a inregistrat un deficit de 600 milioane euro, in scadere fata de volumul de 700 milioane euro consemnat in primele trei luni din 2007. La nivelul celor 27 de state, deficitul comercial din relatiile economice cu state extra-UE a scazut cu 17%, de la 20,3 miliarde euro la 16,7 miliarde euro.

Germania a inregistrat, si in acest clasament, cel mai important excedent comercial, de 7,7 miliarde euro, cu 20% peste cifra de 6,4 miliarde euro consemnata in perioada similara a anului trecut.

Detalii despre deficitul comercial din Uniunea Europeana gasiti pe www.mediafax.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO