Prima pagina

Primul parc de retail din Vrancea va fi deschis la Focsani

14.05.2008, 14:53 29

Primul parc de retail care se va deschide in Vrancea, numit European Retail Park Focsani, va avea o suprafata totala inchiriabila de aproximativ 44.600 metri patrati si o galerie comerciala de aproximativ 13.800 metri patrati inchiriabili, conform unui comunicat al Cushman & Wakefield, agent exclusiv pentru inchirierea European Retail Park Focsani.

Centrul comercial va include mari jucatori de pe piata de retail: hypermarketul Carrefour, operatorul de bricolaje Bricostore, Media Galaxy, Staer si Cinema City.

Investitia totala in parcul de retail se ridica la aproximativ 60 milioane de euro.

Investitia apartine companiei cu capital belgian Bel Rom Real Estate, care a inaugurat deja doua parcuri de retail in Romania (European Retail Park Sibiu, in 2006 si European Retail Park Targu Mures in 2007, ambele deja vandute), iar luna aceasta a anuntat deschiderea European Retail Park Braila.

Deschiderea se va face in doua faze, in septembrie va deschide Carrefour, iar restul galeriei in decembrie.

European Retail Park Focsani este situat in nord estul orasului, pe soseaua de centura, parte a E85 care leaga Bucurestiul de nordul Moldovei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO