Prima pagina

Nicolae Danila: O restructurare in sensul clasic nu este necesara

22.12.2005, 20:41 9

Restructurarea Bancii Comerciale Romane a inceput in urma cu patru ani, iar cumparatorul a preluat o institutie profitabila, care nu mai are nevoie de o restructurare in sensul clasic, a declarat ieri presedintele BCR, Nicolae Da-nila.

Danila sus-tine ca BCR are acum indicatori de profitabilitate si cost/venit comparabili cu cei ai ofertantilor. El a adaugat ca Erste Bank a reusit sa achizitioneze nu numai cea mai mare banca din Romania, ci si un puternic grup financiar.

"Erste a preluat nu doar o banca, BCR, ci si alte doua banci, sucursala de la Londra si cea de la Chisinau. Grupul austriac are, dintr-un foc, expunere pe alte trei tari", a afirmat Danila. In opinia presedintelui BCR, evaluarile facute de ofertanti au avut in vedere structura de grup, amintind ca banca detine o puternica societate de leasing si o companie de asigurari in crestere.

"Cand au stabilit ce valoare are BCR, au cantarit bine. A fost o miscare inteleapta, foarte importanta pentru grupul Erste", a aratat Danila. El a mai spus ca banca are vocatie pentru a deveni o companie regionala, precum si capacitatea de a sustine proiecte regionale ale altor investitori. "Avem strategii si diferite scenarii, dar asteptam investitorul strategic sa isi exprime optiunile", a mentionat presedintele BCR. Danila apreciaza ca vanzarea pachetului majoritar nu va periclita continuitatea activitatii BCR, reprezentand un fapt natural in economia de piata. "Uitati-va la societatile listate la Bursa, unde actionarii se schimba de la un moment la altul", a exemplificat Danila.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO