Prima pagina

Nemtii de la Continental vin cu toate diviziile in Romania

28.08.2003, 00:00 48

Unul dintre cele mai mari grupuri internationale din industria auto, compania germana Continental, are planuri mari pentru piata romaneasca ca urmare a strategiei sale de a-si reduce costurile .
Anul acesta, Continental, care detine doua fabrici la Timisoara  , isi va mari capacitatea de productie din cadrul fabricii de anvelope de la 8 la 10 milioane de unitati pe an si isi va dubla capacitatea de productie de curele de transmisie. In plus, germanii intentioneaza sa deschida si o fabrica de sisteme ABS (Anti-lock Braking System - sisteme impotriva blocarii rotilor la franare)la Sibiu si o fabrica de furtunuri sub presiune la Timisoara.
"Procedurile necesare demararii investitiei de la Sibiu sunt inca in curs de desfasurare. Daca totul se va petrece conform planului, in acest oras vom deschide o fabrica unde se vor produce componente electronice pentru autoturisme. Singura problema, deloc de neglijat, cu care ne confruntam este cea a birocratiei" a declarat Vesna Milencovici coordonator PR al grupului german in Romania. Investitia va fi realizata de divizia Continental Automotive Systems, specializata in productia de frane, sisteme ABS si ESP si senzori. Milencovici nu a precizat volumul investitiei.
O alta divizie a grupului german, ContiTech, specializata in productia de curele de transmisie, benzi transportoare, furtunuri si profile va investi la Timisoara intr-o fabrica. Milencovici nu a facut acum nici un comentariu legat de aceasta investitie, dar oficialii Continental spuneau in urma cu un an ca vor investi mai bine de zece milioane de euro intr-o fabrica de furtunuri sub presiune.
Divizia ContiTech detine de la sfarsitul anului trecut in Romania si o fabrica de curele de transmisie la Timisoara.
"Volumul investitiilor in aceasta fabrica va fi de 6 milioane euro, in 3 etape pana in 2005. Anul trecut fabrica avea o capacitate de 1 milion curele pe an, iar anul acesta capacitatea se va dubla" a mai spus Milencovici. Etapa finala a extinderii capacitatii va avea loc in anul 2004, cand fabrica va ajunge sa produca 4 milioane de curele anual. In prezent, printre clientii fabricii figureaza General Motors sau BMW.
Cea mai mare investitie in Romania a Continental este insa fabrica de anvelope de la Timisoara care din momentul deschiderii sale in 2000 a necesitat investitii de peste 100 de milioane de euro.
"Daca in 2001 productia a fost de 1,19 milioane anvelope, in 2002 valoarea s-aproape s-a triplat ajungand la 4,6 milioane. Anul acesta este prevazuta atingerea capacitatii maxime, de 8 milioane de anvelope" a adaugat Vesna Milencovici. Potrivit acesteia, compania a inceput recent sa investeasca in extinderea capacitatii de productie la zece milioane de anvelope anual.
Fabrica de la Timisoara produce in prezent anvelope doar pentru piata europeana, iar anvelopele grupului sunt aduse in Romania doar prin importatori.
"Deocamdata, producem branduri precum Continental, Barum, Uniroyal, Semperit, Gislaved, Mabor, acestea fiind destinate in special Europei Centrale. Pe piata romaneasca produsele Continental sunt livrate prin intermediul importatorilor, iar anul trecut au reprezentat o cota de 20% din importurile de anvelope de autoturisme si camioane" a conchis reprezentantul Continental.
In conditiile dificultatilor cu care se confrunta economia germana, extinderea in Europa centrala si de Est a adus profituri companiei Continental. Producatorul german a fost anul trecut unul dintre cele mai profitabile grupuri din domeniu in conditiile in care a inchis cinci fabrici si a mutat jumatate din operatiunile europene in state cu costuri mici de productie. Continental a avut in 2002 o cifra de afaceri de 11,4 miliarde euro si un profit net de 226 milioane euro.
Industria auto romaneasca, in special segmentul de productie de componente si accesorii a intrat in ultima perioada in atentia marilor companii internationale din domeniu. Printre grupurile care sunt prezente cu activitati de productie in Romania sau care si-au anuntat aceasta intentie figureaza Johnson Controls, Valeo, Delphi Packard, Leoni, Freudenberg, Krupp-Bilstein, Autoliv,  Draexlmaier, Yazaki sau BOS. ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO